Anchete la nivel înalt în comerțul cu lapte! Marile magazine, luate la bani mărunți de Consiliul Concurenței

Consiliul Concurenței a făcut controale surpriză la șase giganți din retail

Consiliul Concurenței a declanșat o amplă anchetă pe piața produselor lactate din România, vizând șase dintre cele mai mari lanțuri de magazine. Autoritatea a efectuat inspecții inopinate la Kaufland, Carrefour, Auchan, Mega Image, Metro și Selgros, într-un demers menit să verifice dacă aceste companii respectă legea privind practicile comerciale loiale în relațiile cu furnizorii de lapte și produse lactate.

Potrivit unui comunicat oficial, verificările fac parte dintr-o investigație aprofundată declanșată după apariția unor indicii de nereguli în modul în care retailerii colaborează cu producătorii. Printre suspiciunile analizate se numără:

  • nerespectarea termenelor de plată pentru produsele perisabile
  • impunerea unor termene de reziliere sau delistare mai scurte decât cele prevăzute de lege
  • aplicarea cumulativă de reduceri și risturne care ar putea depăși plafonul legal de 20%
  • întârzieri în recepționarea mărfurilor și în emiterea documentelor de livrare
  • solicitarea unor taxe suplimentare pentru listarea produselor pe rafturi
  • presiuni asupra furnizorilor prin amenințarea cu delistarea produselor

Oficialii spun că indicii preliminare diferă de la un lanț la altul, iar scopul controalelor este colectarea de informații și documente care să clarifice situația.

Legea privind practicile neloiale: amenzi de până la 600.000 lei

Inspecțiile au avut loc în baza Legii nr. 81/2022, care transpune în România Directiva europeană privind combaterea practicilor comerciale neloiale în sectorul agroalimentar. Această lege urmărește protejarea producătorilor și furnizorilor mici împotriva presiunilor exercitate de marile lanțuri de retail, potrivit economica.

Consiliul Concurenței precizează că aceste verificări nu reprezintă o declarație de vinovăție, ci fac parte dintr-un proces de documentare. Dacă în urma anchetei se va constata încălcarea legislației, companiile vizate riscă amenzi de până la 600.000 de lei sau 1% din cifra de afaceri anuală, precum și interzicerea practicilor respective.

Comentarii Facebook