Tunis, orasul care topeste in mare o istorie de mii de ani! La pas prin Cartagina si Sidi Bou Said, destinatii de vis FOTO


Principala poarta de intrare in Tunisia pentru turisti este fara indoiala capitala tarii, Tunisul, un oras cu 2,3 milioane de locuitori. Locul are un farmec aparte. Pleci de pe litoral si ajungi in locuri cu o istorie de mii de ani.

Orasul a fost locul in care tunisienii au dat de pamant cu dictatura in ianuarie 2011, iar tot de aici se da ora exacta in privinta reconstructiei si democratizarii tarii. "Orasul are o mare incarcatura istorica, avand multe zone incluse in patrimoniul UNESCO. Lacul Tunis, care are iesire la Marea Mediterana, dar si golful Tunisului confera un aer aparte orasului, facandu-l special. Un turist poate, in aceeasi zi, sa iasa la mare si sa faca plaja, dar si sa viziteze o frumusete cum este Sidi Bou Said. Populatia orasului este de 730.000 de locuitori, dar in toata regiunea locuiesc circa 2,3 milioane de oameni, in timp ce in toata tara sunt 11,5 milioane de persoane", a povestit Foued Frini, cel mai bun ghid din Tunisia, bun vorbitor al limbii romane.

Foued este trecut de 50 de ani, dar a studiat in Romania, la Cluj-Napoca, Facultatea de Educatie Fizica si Sport.

"Turistii pot locui in diverse zone ale orasului, pentru ca avem plaja din belsug, dar o zona preferata de turisti este Gammarth, unde sunt si hoteluri luxoase. De acolo se poate ajunge foarte rapid atat in centrul orasului, dar si la principalele puncte de atractie, cetatea Cartaginei intemeiata de fenicieni, sau Sidi Bou Said, orasul pitoresc cu cladiri albe si acoperisuri albastre ca cerul", a mai spus Foued Frini.

Am testat indicatiile simpaticului si spiritualului ghid tunisian, astfel ca de la un hotel din Gammarth si pana la ruinele Cartaginei am facut cu un autocar maxim 30 de minute. Pretul de intrare la acest important punct de atractie turistica este de 9 dinari (n.red. circa 4,5 euro), la care se mai adauga inca un dinar taxa de fotografiere.

 

 

 

Zona este incarcata de istorie, dar este foarte important sa aveti alaturi de voi un ghid pentru a afla cat mai multe amanunte, altfel vizita ar putea sa fie mai plictisitoare. De la Foued Frini am aflat ca romanii aduceau apa termala de la 80 de kilometri la baile din Cartagina. "Au construit apeducte pentru aprovizionarea bailor termale de aici de la Cartagina, care erau un rasfat pentru liderii romani si familiile de vaza. Se obisnuia ca la aceste bai sa fi discutate afaceri si importante probleme de stat. Din vechea cetate a Cartaginei se pastreaza acum unele portiuni, dar numai ruine. Locul este cu atat mai spectaculos, cu cat este situat pe malul Marii Mediterane, un loc special ales", a mai spus Foued Frini. Ghidul nostru ne arata si palatul prezidential, situat chiar in vecinatatea ruinelor feniciene, unde locuia fostul dictator al tarii, dar unde sta acum presedintele interimar.

Momentul istoric a fost rapid spulberat in clipa in care am pus piciorul afara din fost cetate. Vanzatorii de suveniruri si alte podoabe roiau printre autocarele cu turisti si vindeau o alta istorie, cea a comertului de suveniruri. Aici trebuie atentie si spirit de negociator. Spre exemplu pretul unei bratari poate fi negociat de la 35 de euro, chiar si pana la 10 euro. Problema este ca tunisienii sunt atat de abili, incat si atunci pleci cu sentimentul ca ai platit prea mult. In Tunisia sunt putine locuri in care sunt expuse preturile, astfel ca ajungi rapid sa nu mai poti aprecia valoarea lucrurilor.

Chiar si asa, intreg locul are un farmec si rapid ajungi sa devii un negociator infocat si sa cumperi nimicuri numai de dragul de a te targui si de a scoate un pret cat mai bun. "We don't pay tax. No tax!", mi-a dezvaluit un vanzator secretul preturilor care se evapora precum apa din lacurile sarate ale Tunisiei, in timpul negocierilor.

 

Parasim in cele din urma Cartagina si superbul cartier cu vile de lux, unde stau in special oficialii guvernamentali si familiile instarite ale Tunisului, si pornim spre Sidi Bou Said, micutul oras al scriitorilor si al lumii boeme de alta data. "Acolo veti fi surprinsi de frumusetea si peisajul pe care il vom gasi in varful dealului", ne-a starnit Foued Frini.

 

 

Zona de la baza dealului, pomenit de ghidul nostru, incepe sa fie extrem de aglomerata, astfel ca autocarele opresc numai cateva secunde dupa care trebuie sa plece pentru a face loc altor mijloace de transport sau autoturisme.

Turistii transforma strada principala, care urca dealul spre "Cafe des Delices", intr-un furnicar inca de la prima ora a diminetii. Chiar daca ne grabeam sa ajungem in varf pentru a vedea marea si golful, fiecare pas era o mirare si un moment bun sa mai realizam o fotografie cu orasul supranumit micul "paradis alb si albastru". "Sidi Bou Said nu are foarte multi locuitori, dar este renimit in intreaga lume, fiind locul preferat de artisti si scriitori. Pe aici au trecut monstri ai culturii europene: Fransois-Rene de Chateaubriand, Gustave Flaubert, Alphonse de Lamartine, Andre Gide, Simone de Beauvoir sau Michel Foucault. Sidi Bou Said este inca din 1915 un monument si este protejat", a spus Foued.

Comerciantii prezenti la tot pasul nu mai au aceeasi insistenta si inversunare ca si "colegii" lor de la Cartagina, avand destui musteri si nefiind fortati sa mai lase din pret pentru a-si vinde marfa. Oricum, de aici puteti cumpara vase ornamentale superbe, lucrate manual, si care pot reprezenta o frumoasa amintire din excursia tunisiana.

Locul cel mai frumos al ascensiunii este cafeneaua aflata chiar in varful dealului, pe care a fost amplasat orasul, si de unde se poate vedea marea. Turistii fac acolo un popas, degusta o cafea sau un ceai, si isi vad mai departe de drum. Din nefericire am stat putin in acel loc minunat, din criza de timp fiind nevoiti sa facem cale intoarsa pana la autocar.

Amintirile din cele doua locuri vizitate sunt pregnante, fiind probabil necesare mai multe zile pentru a aprofunda experinta avuta, in special, stradutele inguste si de un alb infinit ale oraselului. Va recomand, daca ajungeti in Sidi Bou Said, sa va abateti de la drumul folosit de turisti pentru a intra pe stradute si pentru a trage cu ochiul si in curtile localnicilor. Cu cat va indeparati, se simt si mirosurile venite din bucatarii, dar pot fi vazuti si tunisieni care isi trag sufletul pe o banca sau lucreaza la case, fiind o obligatie ca locuintele sa fie impecabile.

Chiar daca o zi oferita Tunisului este prea putina pentru a vedea frumusetea locurilor, nu trebuie sa ratati o piata autohtona, unde se vand de toate. La intrare mirosul a fost suparator, dar apoi am observat ca mirosul vedea din sectorul unde erau sacrificati mieii. Vanzatorii sunt obisnuiti cu turistii asa ca sunt deosebit de amabili si incearca sa le "ciuguleasca" de pe buze graiul. Cand au sesizat ca suntem romani nu au ratat ocazia sa strige "Ceausescu" sau "Ce faci?", nefiind mentionat numele "Hagi", spre suprinderea noastra.

Un cap de vita care atarna langa un galantar poate fi socant, dar confera si un aer pitoresc unei piete peste care timpul nu a trecut. Cativa pasi mai incolo dai peste pescarii care si-au adus captura in piata, dar si peste comerciantii de mirodenii si te simti intr-o lume simpla, fara sa simti dorul unui hipermarket.

 

 

 

 

La iesire am fost intampinati de bucatarul unui restaurant, uimitor prin abilitatea lui de a prepara o mancare locala. A reusit in cateva minute sa gateasca un miel cu ou si cu "un secret al bucatarului", dupa care ne-am lins pe degete. Acesta este farmecul Tunisului si motivul pentru care merita sa iesiti dintr-un hotel de lux, cu all inclusiv, unde totul este servit la masa, dar lipseste mirosul local.

Ziua s-a terminat la plaja, asa cum pomenea ghidul Foued Frini la inceputul povestii noastre. Apa din mare avea la inceputul lunii mai o temperatura de circa 22 de grade, dar, in ciuda acestui fapt, o baie a fost un lucru care nu putea fi evitat. Hotelurile de pe litoral au si piscina, iar unele chiar si bazin acoperit, care pot fi folosite pana la lasarea serii, astfel ca cei mai sensibili se pot relaxa acolo.

 

 

 

O zi pentru vizitarea Tunisului este prea putin, astfel ca am reusit sa ratam multe obiective, dar excursia din desertul Sahara ne astepta si ne grabeam...

 

Articol de Delia Carbune si Horea Soica

Comentarii Facebook