Duminica 28 Aprilie

Prima reacție a lui Cătălin Bordea, după ce s-a zvonit că iubește din nou: ,,Nu pot să chinui un om cât timp eu încă mă refac”


Cătălin Bordea a vorbit despre relația pe care o are cu Olga Barcari, o hairstylistă renumite printre vedete, după ce în ultimele zile s-a zvonit, în mediul online că ar fi noua lui iubită. Actorul susține că o cunoaște pe frumoasa brunetă de ani de zile, însă nu au o relație amoroasă, fiind doar prieteni.

Comediantul nu este încă pregătit să iubească, după despărțirea dureroasă de soția lui, și noua relație a acesteia cu cel mai bun prieten al lui. 

„Pe Olga o cunosc de foarte mult timp. O cunosc de vreo 13 ani. Este o femeie absolut minunată și orice bărbat ar fi norocos să fie într-o relație cu ea. Îmi este o prietenă foarte bună și îmi aduce multă liniște în perioada asta.


Nu mai cred însă în relații de pansament. Nu pot să chinui un om cât timp eu încă mă refac. Nu are cum să nu îți placă Olga, e realizată, e muncitoare, e amuzantă și foarte frumoasă. Dar este pentru un bărbat care își dorește o relație și e echilibrat sufletește”, a declarat Bordea pentru CANCAN.RO.

Comediantul spune că nu este pregătit de vreo nouă relație și că vrea să lucreze mai mult la el înainte de a-și găsi iubirea. 

„Dar nu mă gândesc la nici o relație cu nimeni. Când voi fi pregătit pentru asta nu știu. Momentan mă axez doar pe viața profesională. Nu mă bag într-o relație având în vedere ca am fost scos din una destul de recent. E nedrept. Eu mai am mult până să mă iubesc pe mine. Voi fi într-o relație doar pentru că sunt singur nu ca mă simt singur”, a adăugat acesta.


Comentarii Facebook