România le-a văzut pe toate: Statul plătește „spor de femeie” bărbaților din conducerea unei companii, doar pentru că este o femeie printre ei
O situație bizară și revoltătoare iese la lumină în cadrul companiei de stat SAPE, unde membrii Consiliului de Administrație, în mare parte bărbați, ar încasa lunar sume de zeci de mii de lei, doar pentru simplul fapt că există o femeie în boardul de conducere
Practic, prezența unei femei devine un „indicator de performanță” care deblochează indemnizații lunare de până la 56.000 de lei, în condițiile în care activitatea companiei este, potrivit autorităților, departe de a justifica astfel de beneficii, potrivit ȘtirileProTv.ro.
Informația a fost dezvăluită de ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, joi seară, în direct la Antena 3. Acesta a povestit că, răsfoind documentele oficiale la final de program, a fost șocat de modul în care sunt definiți indicatorii de performanță.
„Eram săptămâna trecută la birou, pe la opt seara, și semnam mapa. Am avut curiozitatea să văd care sunt acei indicatori de performanță, pentru că nu sunt de acord să promovez acte care nu sunt foarte bine verificate înainte. Am văzut că își ating indicatorii cei din Consiliul de Administrație dacă angajații fac cursuri de formare profesională și dacă există o femeie în board. Automat, ei își încasează sumele aferente. Nu știu exact indemnizația, dar vorbim de câteva mii bune de lei pe lună”, a declarat Ivan.
„Câteva mii” se traduc, mai exact, prin 56.000 de lei/lună, conform informațiilor prezentate în emisiune.
SAPE SA, compania aflată în subordinea Ministerului Energiei, are ca scop administrarea unui fond de aproximativ 100 de milioane de euro destinat investițiilor în proiecte energetice strategice.
Deși scopul companiei este unul important pentru dezvoltarea sustenabilă a sectorului energetic, ministrul Bogdan Ivan nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume: „Ideea companiei e una deșteaptă, dar modul în care a fost optimizată lasă de dorit. Sunt nemulțumit de cum arată și am trimis Corpul de Control la SAPE pentru a primi un raport oficial despre activitatea de acolo și despre capacitatea managerială a celor care conduc compania.”
Ce ar fi trebuit să fie o formă de incluziune, a devenit, în acest caz, un pretext pentru bonificații amețitoare, fără legătură directă cu performanța reală sau cu rezultatele companiei.
Ca urmare a acestor dezvăluiri, Corpul de Control a fost deja trimis la SAPE, iar în perioada următoare este așteptat un raport oficial care să clarifice dacă banii publici sunt gestionați responsabil sau dacă ne aflăm în fața unui nou caz de privilegii mascate și bonusuri acordate în mod discutabil.
Până atunci, rămâne întrebarea esențială: poate o companie de stat să funcționeze eficient când performanța se cuantifică în prezențe simbolice și cursuri bifate pe hârtie?
2 Comentarii