Institutul Oncologic ”Dr Ion Chiricuţă” anunţă continuarea la Cluj a programului de screening al cancerului de col uterin coordonat de Unitatea de Asistenţă Tehnică şi Management din Institutul Oncologic Cluj-Napoca.
Un accident de circulație soldat cu două victime s-a produs marți seara, la intrare în Dej, pe strada Vâlcele.
Potrivit unor noi studii, o plimbare de 15 minute după terminarea unei mese poate ajuta persoanele în vârsă să prevină apariția diabetului tip 2.
Un antrenor portughez susține că are o ofertă de la CFR Cluj. Declarația aprinde vestiarul clujenilor, mai ales că Mircea Rednic nu a semnat încă un contract.
Traian Băsescu își dorește de mult timp să aibă nepoți, iar drința sa se pare că se va îndeplini chiar din această toamnă.
Cu ocazia Zilei Eroilor proclamată sărbătoare națională a poporului român, care se va desfășura în aces an, joi, 13 iunie, Instituţia Prefectului-judeţul Cluj împreună cu Garnizoana Cluj-Napoca, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj,
Din cele 65 de licee din județul Cluj, în 2012, numai într-o unitate școlară s-a înregistrat promovabilitate 100%, iar, la polul opus, sunt două școli particulare unde niciun elev nu a promovat.
Apple a anunțat ieri lansarea noii versiuni a sistemului de operare pentru iPhone, iOS 7, în cadrul WWDC 2013.
O metodă sigură de a evita criza economică este economisirea, iar cele mai mici schimbări ale obiceiurilor zilnice te pot ajuta să economisești bani și să îți scazi considerabil chesltuielile casei.
Aerorportul Internațional Cluj înregistrează o creștere a volumului de zboruri în această vară, ceea ce se va transpune într-o creștere a traficului, estimează directorul David Ciceo.
Spălatul pe mâini este unul dintre cele mai importante obiceiuri pentru a te menține sănătos, însă un studiu realizat recent de către oamenii de știință de la Michigan State University a arătat că majoritatea oamenilor nu folosesc destul de
Administrația Națională de Meteorologie a extins perioada de COD GALBEN, până în 12 iunie, ora 23.00. La Cluj sunt anunțate ploi torențiale și descărcări electrice.
Cel mai mare dusman al unui barbat care incearca sa para credibil atunci cand minte sunt propriile gesturi, deseori fiind dat de gol tocmai prin limbajul trupului.
Mircea Arman, redactorul şef de la Tribuna, a condus beat o maşină după care, pentru a scăpa de răspundere, a dat vina pe fratele său, Marius Arman, susţinând că acesta a condus maşina.
Chirurgul Teofil Lung, fostul șef al Clinicii de Chirurgie Maxilo-Facială Cluj, susține că efectele chimioterapiei pentru pacienții cu cancer la gât sau față sunt dezastuoase ”catastrofale”.
Carne de mici infestată cu salmonella a fost confiscată în toată țara și va fi distrusă. Zeci de caserole au fost găsite și la Cluj de inspectorii Direcției Sanitar veterinare Cluj.
Preşedintele Traian Băsescu a anunțat că a inițiat procedura de convocare a unui referendum pe tema Parlamentului unicameral şi a restrângerii numărului de parlamentari la 300.
Câțiva muncitori din Rusia au ajuns de râsul lumii după ce au asfaltat un trotuar.
Szucs Zoltan, consulul Ungariei la Cluj-Napoca, a produs un accident de circulație în Piața Mihai Viteazu, marți, 11 iuni, în jurul orei 17.00. Un copil a fost lovit de mașina acestuia.
Nissan a publicat primele schiţe oficiale ale modelului Terrano, proiectat pe baza modelului Duster.
Regimul alimentar de zi cu zi s-a transformat substantial in ultimele decenii, fara ca organismul nostru sa ceara aceasta schimbare. De altfel, corpul uman nu este adaptat dietei moderne, ci ar trebui hranit ca in trecut, prin dieta preistorica.
Omenirea duce un război împotriva bacteriilor de mai bine de un secol, iar în tot acest timp, oamenii au creat un adevărat arsenal de antibiotice și produse pasteurizate pentru a putea creea alimente care să țină sub control bacteriile.
Campionul mondial la skandenberg, Ion Oncescu, va fi la Florești, la zilele comunei, și îi va provoca pe toți locuitorii la un maraton competițional.
Festivalul Jazz in the Park se va desfășura la Cluj-Napoca, în Parcul Central, după un concept importat din America. Vor fi 20 de concerte pe scenele de pe aleea principală, foișor și clădirea Casino.
Profesorul Gheorghe Popescu, cel care a fost acuzat că a copiat o carte întreagă, a fost exclus din UBB, după ce Comisia de Etică a Universităţii i-a respins contestaţia.
Un canadian a încercat să sară cu Jeep -ul peste piscina din curtea casei, dar a aterizat chiar în apă.
Un bărbat de 23 de ani este cercetat penal pentru furt, după ce a sustras sârma ghimpată de la bazinele de colectare a apei potabile din comuna Luna.
Lucrările de amenajare a spaţiului verde din vecinătatea Lacului de Vest, o investiţie de peste 500.000 de euro, încep în această săptămână.
Branko Cuic se întoarce la U Mobitelco Cluj.
Chitaristul trupei Def Leppard, Vivian Campbell, a fost diagnosticat cu cancer și a anunțat că a început deja şedinţele de chimioterapie.