Românii nu se omoară cu orele suplimentare deci refuză să stea peste program într-o proporție covârșitoare. Atenție, însă, excplicațiile sunt mult mai complicate și au de obicei legătură cu salariile foarte mici care nu reușesc să-i motiveze pe oameni. Aș
Un accident cumplit s-a produs miercuri, în județul Vâlcea, unde un copil de doar 3 ani și-a pierdut viața în condiții dramatice
În Cluj și Bistrița începe un proiect dedicat tinerilor care vor să-și construiască un viitor în domeniul frumuseții. Inițiativa, intitulată „Muncă și Pasiune. Tineri pregătiți pentru viitor”, este cofinanțată din Fondul Social European Plus, prin Program
Cine cumpără locuințe în Cluj-Napoca și de ce prețurile nu scad? Oamenii de rând par excluși din piață
Scene absurde s-au petrecut ieri în traficul din fața unui hypermarket din Cluj-Napoca
Studenții de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca participă zilele acestea la Bridgestone World Solar Challenge 2025, cel mai prestigios eveniment dedicat mașinilor alimentate exclusiv cu energie solară.
Consiliul Județean Cluj sprijină „Calea Mariei”, un drum al spiritualității și turismului
La doar câteva zile după instalarea lui Andrea Mandorlini pe banca tehnică, CFR Cluj pregătește întăriri importante în lot. În timp ce discuțiile pentru aducerea atacantului nigerian Simy Nwankwo sunt în desfășurare, ardelenii negociază și cu doi jucători
Clujenii reclamă haos în gangul de la Sora: persoane fără adăpost, scandal și miros insuportabil
Weekendul trecut, o nuntă din Câmpia Turzii a fost perturbată de câțiva minori care cerșeau insistent de la invitați. Polițiștii locali au fost chemați la fața locului după ce au primit sesizări privind comportamentul agresiv al acestora.
Un tânăr din Cluj, care locuiește momentan în chirie, plănuiește ca în următorii doi ani să se mute la casă, undeva în apropierea orașului. Într-o postare pe o rețea socială, acesta a cerut recomandări privind cele mai bune zone pentru a construi sau cump
Echipa Solis UTCN scrie istorie în aceste zile, traversând deșertul australian la bordul „Hyperion”, un prototip revoluționar propulsat exclusiv de energie solară, construit de studenții Universității Tehnice din Cluj-Napoca
Imagini șocante surprind momentul în care un tânăr de 19 ani, fără permis de conducere, lovește violent o mașină parcată pe marginea drumului, pe DN1, în localitatea Gilău. În urma coliziunii, autoturismul a fost aruncat în șanț și făcut zob.
Alertă pe strada Dianei din Cluj-Napoca: focar subteran de gaze stins de pompieri
Un sondaj de opinie realizat de Avangarde în august arată că majoritatea românilor consideră Mișcarea Legionară o organizație criminală. Astfel, 59% dintre respondenți au această opinie, în timp ce 24% nu o consideră criminală, iar 17% au evitat să răspun
Un tânăr a stârnit controverse după ce s-a filmat în timp ce intra cu bicicleta într-un mall și se comporta ca și cum ar fi fost pe o pistă special amenajată. Încă de la intrarea în promenada Mall din Craiova a făcut glume, surprins de ușile automate
Începând cu luna septembrie, 240 de preșcolari de la creșa „Scufița Roșie” și de la grădinița fosta „Dumbrăvioara” vor reveni într-o clădire complet renovată și modernizată. Lucrările de modernizare sunt aproape de final, urmând să fie finalizate până la
Laborator modern pentru alimentație publică, disponibil în Piața Agro Transilvania din Dezmir
Primul „portret” al unui viking: un bărbat cu mustaţă impunătoare, barbă împletită şi coafură atent aranjată, descoperit în colecţiile Muzeului Naţional din Danemarca
ANPC trage semnalul de alarmă pentru părinți și elevi înainte de începerea școlii: cum să evitați produsele școlare periculoase sau contrafăcute
Avocatul Radu Ghidău revine în prim-plan: lansează Alianţa România Modernă (ARM), partid de centru-dreapta construit pe principiile „Ordine, Onoare şi Bunăstare”
Localitatea Jucu își va actualiza Planul Urbanistic General, astfel că locuitorii sunt rugați să se implice în acest demers și să trimită „observații” în acest sens. Mai mult, pe 29 august va avea loc o consultare publică, acolo sunt de asemenea invitați
Réka Erőss îi transmite ministrului Educației, Daniel David, un mesaj extrem de critic, arătând cu degetul lipsa sa de înțelegere față de realitățile și problemele studenților din întreaga țară.
Nathan Mensah, încântat să se alăture proiectului ambițios al U-BT Cluj-Napoca: "E ceva cu adevărat special aici"
Viceprimarul Olah Emese a promovat recent inițiativa Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), prin care persoanele afectate de violență domestică, discriminare pe criterii de gen sau trafic de persoane pot solicita ajut
O tânără de 20 de ani a trecut printr-o experiență extrem de traumatizantă în timpul unei călătorii cu autobuzul 9, după ce un bărbat de aproximativ 50 de ani a început să facă avansuri și să adreseze comentarii nepotrivite la adresa ei, chiar în fața pro
Miercuri, 27 august, vremea se încălzește vizibil în întreaga țară, dar în special la Cluj, unde locuitorii se vor bucura de o zi plăcută, cu cer mai mult senin și șanse extrem de reduse de ploaie
Parc din Cluj, plin de resturi periculoase pentru copii: vecinii cer intervenția autorităților
Tot mai multă lume vorbește despre federalizarea Europei, o temă de interes care ar putea duce Uniunea Europeană la un alt nivel și ar crea un adevărat competitor pentru Statele Unite ale Europei și China, singurele mari puteri din lume care mai contează
După evaluarea inițială, victima a fost preluată de un echipaj SAJ și transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare, conform datelor furnizate de ISU Cluj.