Cluj-Napoca s-a transformat într-o explozie de culoare! Mii de oameni au sărbătorit 50 de ani de prietenie cu Köln FOTO
Centrul orașului Cluj-Napoca a devenit pentru câteva ore un loc al întâlnirii dintre tradiții, culturi și oameni, în cadrul Paradei Jubileului Cluj-Köln, eveniment organizat cu prilejul aniversării a 50 de ani de parteneriat între cele două orașe.
Parada a debutat pe Strada Universității cu demonstrații de dans și momente artistice susținute de organizațiile de carnaval din Köln, oferind publicului o incursiune în una dintre cele mai cunoscute tradiții culturale ale orașului german.

Participanții și-au continuat traseul prin Piața Unirii și Piața Muzeului, până în Parcul Central. unde clujenii și vizitatorii s-au bucurat de spiritul autentic al carnavalului din Köln, adus la Cluj-Napoca de organizațiile Große von 1823, Ehrengarde, Altstädter, Kammerkätzchen & Kammerdiener și Kölsche Madämcher. Alături de invitații din Germania, Ansamblul Folcloric „Mărțișorul” a adus în prim-plan patrimoniul cultural românesc, contribuind la atmosfera de sărbătoare care a animat orașul.

Cluj-Napoca s-a transformat într-o explozie de culoare! Mii de oameni au sărbătorit 50 de ani de prietenie cu Köln
Parada a fost mai mult decât un eveniment aniversar, a fost o expresie a comunității, a multiculturalității și a prieteniei care leagă Cluj-Napoca și Köln de cinci decenii, demonstrând că schimbul cultural și colaborarea rămân cele mai valoroase punți între orașe și generații.
Sărbătoarea continuă și astăzi în Parcul Central. Mai multe detalii despre programul dedicat jubileului Cluj–Köln pot fi descoperite pe pagina Deutschsprachiger Wirtschaftsclub Nordtransilvanien - DWNT.

Porgramul aniversar este organizat sub egida „Zilele Kölnului la Cluj-Napoca” iar programul este realizat cu sprijinul Clubului Oamenilor de Afaceri de Limbă Germană din Transilvania de Nord în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și Primăria orașului Köln.

0 Comentarii