Evenimentul „Străzi Deschise” a fost un real succes! Zeci de clujeni, de la mic la mare, s-au bucurat de o duminică activă. Vremea rea nu i-a oprit

Zeci de clujeni au lăsat canapeaua și ecranele pentru o duminică plină de energie în aer liber. În ciuda vremii reci, locuitorii cartierului Someșeni au participat la evenimentul „Străzi Deschise - Strada BĂRC III”, o inițiativă dedicată sportului, mișcării și socializării.

Mișcare, zâmbete și spirit de comunitate în Cluj

De la cei mai mici până la bunici, clujenii au ieșit în stradă pentru a alerga, pedala sau pur și simplu a se bucura de o duminică activă. Evenimentul a transformat strada într-un spațiu de relaxare, unde locuitorii s-au conectat nu doar între ei, ci și cu natura.

Copiii s-au bucurat de jocuri, adulții au participat la sesiuni de fitness și dans, iar atmosfera a fost animată de muzică și voie bună. În jur, standurile tematice și activitățile educative au completat un tablou urban care respiră sănătate și energie pozitivă.

Proiectul european URBREATH, orașe mai verzi și mai reziliente

Evenimentul face parte din proiectul european URBREATH, care urmărește să transforme orașele europene în spații mai verzi, echitabile și reziliente. Cluj-Napoca este unul dintre orașele-pilot ale inițiativei, promovând un stil de viață sănătos și sustenabil.

Primăria municipiului Cluj-Napoca susține astfel de proiecte care încurajează mișcarea, timpul petrecut în aer liber și implicarea civică.

Primarul Emil Boc a transmis un mesaj de mulțumire participanților: „Dragi clujeni, vă mulțumesc că ați ales să vă petreceți duminica în familie, făcând sport. Împreună facem un Cluj sănătos! Evenimentul face parte din proiectul european URBREATH care urmărește să transforme orașele în spații mai verzi, echitabile și reziliente.”

Primarul a subliniat că astfel de evenimente vor continua în toate cartierele, încurajând clujenii să fie activi și să redescopere bucuria mișcării în comunitate.

Comentarii Facebook