Sorana Cîrstea scrie istorie la Roland Garros! Românca s-a calificat în sferturile de finală după o victorie spectaculoasă
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea continuă parcursul excelent de la Roland Garros și s-a calificat în sferturile de finală ale prestigiosului turneu de Mare Șlem, după ce a învins-o pe chinezoaica Xiyu Wang în două seturi, scor 6-3, 7-6 (7-4).
La 36 de ani, Sorana Cîrstea traversează unul dintre cele mai bune sezoane ale carierei. Sportiva aflată pe locul 18 mondial și-a anunțat deja retragerea la finalul anului, însă rezultatele din 2026 demonstrează că rămâne una dintre cele mai valoroase jucătoare din circuit.
Sorana Cîrstea scrie istorie la Roland Garros! Românca s-a calificat în sferturile de finală după o victorie spectaculoasă
Românca a controlat primul set și l-a câștigat cu 6-3, iar în actul secund părea că va încheia rapid partida după ce a condus cu 5-2. Adversara sa, Xiyu Wang, a revenit însă spectaculos și a câștigat patru game-uri consecutive, împingând setul în tie-break. Acolo, experiența Soranei și-a spus cuvântul, aceasta impunându-se cu 7-4 după un meci care a durat o oră și 55 de minute.
Prin această performanță, Cîrstea își egalează cel mai bun rezultat obținut la Roland Garros, reușit pentru prima dată în 2009. Totodată, sferturile de finală reprezintă una dintre cele mai importante realizări ale carierei sale în turneele de Mare Șlem, după parcursul similar de la US Open 2023.
0 Comentarii