Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a discutat, luni seara, în cadrul emisiunii "Vorbeşte liber", de pe TVR 1, despre cazul Elenei Udrea.
În ziua de astăzi fotografiile realizate cu telefonul mobil sunt întâlnite la tot pasul, iar rețelele de socializare sunt pline de ele, însă acestea nu au aceeași valoare sentimentală ca și o fotografie printată.
Un agent de vânzări, angajat al unei societăți comerciale din Cluj-Napoca, este cercetat de polițiști pentru delapidare. Acesta şi-ar fi însuşit aproximativ 22.000 de lei din creditul de care dispunea firma.
Un tânăr de 25 de ani a fost prins de polițiștii clujeni, acesta fiind bănuit de furtul unei haine, în valoare de aproximativ 3.500 lei, din garderoba unui local.
Emisiunea ”Sunt celebru, scoate-mă de aici” a primit deja critici, după premiera de luni, 16 februarie.
Monica Iacob Ridzi, fostul ministru al Tineretului și Sportului, a scris pe blog înainte de a afla sentința în dosarul ei un mesaj în care își clamează nevinovăția.
Un șofer clujean a surprins un echipaj al Poliției cum trece, fără cea mai mică problemă, pe culoarea roșie a semaforului, pe bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca.
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Anna Horvath, a reacționat, după ce, luni, consilierii PSD i-au cerut demisia, invocând faptul că îi instigă pe maghiari să dea în judecată Primăria.
Proprietarii spațiului în care funcționa celebra cafenea Croco au rămas cu ochii în soare, după ce BCR a decis să renunțe la chirie.
Traian Băsescu a declarat, luni seara, într-un interviu la TVR, că nu a știut că Elena Udrea ar fi implicată în lucruri ilegale în timpul mandatului sau la Palatul Cotroceni.
Viceprimarul UDMR, Anna Horvath, este acuzat că îi instigă pe tinerii maghiari să dea în judecată Primăria Cluj-Napoca pentru a cere plăcuțe bilingve.
Procurorii DNA au formulat o nouă cerere pentru arestarea preventivă a Elenei Udrea, de această dată în dosarul ”Gala Bute”, deputatul PMP fiind acuzat de trei infracțiuni de luare de mită.
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt înregistrate 14.403 locuri de muncă, în data de 16 Februarie 2015.
Restaurantele, barurile şi cluburile vor publica pe meniu anunţul tip formulat de Ministerul Finanţelor prin care se obligă să elibereze bonuri fiscale.
Un minor de 15 ani a fost prins de polițiștii clujeni, acesta fiind bănuit de furt din autoturism.
O nouă sală de fitness se deschide astazi, 16 februarie în Cluj-Napoca, în cadrul complexului imobiliar Liberty Technology Park Cluj, pe strada Gării, nr 21. Liberty Fitness va fi este deschisă între 7:00 și 22:00 de luni până vineri și între
Cea mai veche rețetă de ”Varză a la Cluj” datează din 1695 și a fost descoperită de istoricul Lukacs Jozsef.
Andrei Pleșu a criticat dur generația Facebook, adepta comunicării ”fără comunicare”.
Procurorii DNA solicită din nou Camerei Deputaților un aviz pentru începerea urmăririi penale a Elenei udrea, de această dată în dosarul ”Gala Bute”.
Un bărbat de 33 de ani a fost reținut de polițiștii clujeni pentru 24 de ore, după ce s-a urcat beat la volan, fără a poseda permis de conducere.
Taximetriștii care staționează în fața magazinului Sora întrec uneori orice limită. Pentru a ajunge pe strada Bolyai Janos, taximetriștii încalcă orice limită.
Un clujean a pornit o petiție online pentru a se asfalta străzile private de pe raza municipiului Cluj-Napoca.
Compania clujeană Farmec lansează noua gamă de produse pentru față și corp, Gerovital Happiness,oncepută pe bază de extracte din fructe precum zmeură, afine și caise.
Meteorologii anunță că vom avea parte de zile senine la începutul acestei săptămâni, însă temperaturile vor fi destul de scăzute, în special în timpul nopții, când minimele termice ajung să depășească -5 grade Celsius.
Oamenii de știință din Statele Unite ale Americii au descoperit că utilizatorii Facebook sunt mai predispuşi să consume alcool cu cât interacţionează mai mult cu mesaje şi postări legate de alcool,.
În România, reusita in lumea politica sau mondena pare sa nu aiba nici o legatura cu invatamintele aprofundate pe bancile scolilor.
Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii clujeni, fiind prinși în flagrant în timp ce dădeau o spargere la o hală industrială din Apahida.
Un clujean i-a lăsat lui Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni o petiţie pentru autonomia economică a Ardealului.
Cu toate că se află la închisoare, Elena Udrea este foarte activă pe pagina sa de Facebook, acesta fiind singurul mod de a comunica cu susținătorii săi.
Banca Transilvania a făcut un anunț neașteptat în privința profitului realizat.