Lovitură pe banca de la CFR Cluj! Edi Iordănescu a vorbit cu Varga, dar pune o condiție clară
Gazetarul Cristian Tudor Popescu susține că România a ajuns într-un punct în care alegerile anticipate ar putea deveni singura soluție pentru a evita „eșuarea statului român”, chiar dacă un astfel de scenariu riscă să arunce scena politică într-un nou hao
Alegerile pentru conducerea filialei Transilvania a Ordinul Arhitecților din România au fost invalidate oficial, după ce Consiliul Teritorial al organizației a decis anularea rezultatelor conferinței desfășurate în 30 aprilie. Decizia vine după mai multe
Scandalul din interiorul Ordinului Arhitecților din România – Filiala Transilvania intră într-o nouă etapă, după ce Consiliul Teritorial al organizației a decis oficial invalidarea rezultatelor conferinței de alegeri desfășurate în 30 aprilie 2026.
România se pregătește pentru una dintre cele mai complicate perioade politice din ultimii ani, după căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan. Președintele Nicușor Dan va convoca, cel mai probabil joi sau vineri, consultări oficiale cu toate partidele par
Actorul Ioan Isaiu, cunoscut publicului pentru numeroase roluri din teatru și televiziune, a luat în ultimii ani o decizie profund personală: a ales să se stabilească la Cluj-Napoca
Reprezentanții Colegiului Director al OAR Transilvania au reacționat după ce presa a scris că alegerile din 30 aprilie au fost anulate în baza unor suspiciuni de fraudă. Astfel, câștigătorul alegerilor, arhitectul Dan Domșa, anunță că o decizie oficială î
Lovitură de proporții în interiorul Ordinului Arhitecților din România – Filiala Transilvania. Alegerile desfășurate în 30 aprilie 2026, în urma cărora arhitectul Dan Domșa fusese desemnat noul președinte al organizației, au fost oficial anulate de actual
Mesaj puternic transmis de deputatul Remus Lăpușan după alegerile din TSD Cluj-Napoca: „Felicitări tuturor celor implicați”
Partidul S.O.S. România, condus de Diana Iovanovici-Șoșoacă, a anunțat oficial inițierea demersurilor pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan, imediat după căderea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură. Formațiunea susține că „s-a deschis o nouă
Criza politică de la vârful statului intră într-o nouă etapă, iar premierul Ilie Bolojan trasează deja direcția pentru perioada de după votul pe moțiunea de cenzură. Într-un context tensionat, în care alianța dintre PSD și AUR încearcă să răstoarne guvern
Criza politică de la București se adâncește, iar declarațiile venite dinspre opoziție arată tensiunile majore generate de apropierea dintre AUR și PSD în contextul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Europarlamentarul Gheorghe
Fostul judecător clujean „aruncă” în aer Parlamentul României: „Indiferent câți parlamentari ar avea România, contează doar 9. Restul sunt de umplutură”
Într-un context marcat de incertitudini economice și tensiuni geopolitice regionale, comportamentul turiștilor români se schimbă vizibil în pragul minivacanței de 1 Mai.
Un avertisment clar pentru toți românii: tentația „chilipurilor” poate ascunde riscuri serioase. Ministerul Afacerilor Interne a transmis un mesaj cu ocazia Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale, atrăgând atenția asupra pericolului reprezentat de prod
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a anunțat rezultatele unor controale ample desfășurate la nivel național în perioada 20-24 aprilie 2026, iar concluziile sunt îngrijorătoare. Peste 1.300 de operatori economici au fost verificați, iar
Emil Boc avertizează că retragerea miniștrilor PSD de la guvernare este o lovitură de grație dată României: „Istoria nu greșește”
Țara arde, babele se piaptănă! Alin Tișe, „baronul de Cluj”, demontează teatrul absurdului de la București: „De-a râsul, plânsul cu destinul țării”
Scena politică din România intră într-o nouă fază tensionată, după apariția unor stenograme din ședința internă a Partidul Social Democrat (PSD), care arată clar strategia social-democraților pentru următoarea perioadă. Deciziile discutate la vârf indică
Tensiunile din coaliția de guvernare ating un nou nivel, după ce PSD încearcă să impună în spațiul public varianta unui premier tehnocrat ca soluție de ieșire din blocajul politic. Surse din partid susțin că această opțiune este tot mai intens discutată î
România se apropie de un nou blocaj politic major, după ce Partidul Social Democrat a decis să-i retragă sprijinul premierului Ilie Bolojan, deschizând drumul către o posibilă cădere a Guvernului. În timp ce negocierile sunt în impas, iar scenariul unui E
Profesorul clujean Adrian Papahagi salută ieșirea de la guvernare a PSD și îi transmită lui Ilie Bolojan să nu cedeze, pentru că ar fi pe drumul cel bun. Cu toate acestea, e neclar dacă AUR va ajunge la putere printr-o alianță cu PSD, după cum remarcă Pap
Tensiunile din coaliția de guvernare ating un nou nivel, după ce președintele Senatului, Mircea Abrudean, a reacționat dur la criticile venite din partea PSD la adresa premierului Ilie Bolojan. Liberalul susține că atacurile social-democraților nu sunt în
România se află la doar două zile de un moment politic critic care ar putea decide soarta actualei coaliții de guvernare. Tensiunile dintre liderii politici au atins un nou nivel, iar schimbul de replici dure dintre Sorin Grindeanu și premierul Ilie Boloj
Declarațiile fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, readuc în prim-plan unul dintre cele mai controversate subiecte ale ultimilor ani: modul în care au fost raportate decesele din pandemie și deciziile politice din spatele acestor cifre. Mesajul
Un jurnalist acuză PSD că aruncă țara în aer: „Se duce accelerat spre groapă și care ne trage pe toți după el”
Cluj-Napoca și Transilvania au ajuns pe lista destinațiilor recomandate pentru luna mai de presa italiană, într-un material dedicat celor mai interesante locuri „în afara traseelor clasice” din Europa. Într-o perioadă în care turiștii caută experiențe aut
Avocatul clujean Eckstein-Kovács Péter a reacționat după rezultatele alegerilor parlamentare din Ungaria, în urma cărora Viktor Orbán, liderul care a condus țara timp de 16 ani, a pierdut puterea. Fostul membru al UDMR vorbește despre o „schimbare” inevit
Alegerile parlamentare din Ungaria, care au loc duminică, 12 aprilie 2026, au adus o mobilizare fără precedent în rândul alegătorilor, conturând un scrutin cu adevărat istoric. Prezența la vot a explodat încă din primele ore ale dimineții, iar cifrele ind