ZECE angajați de la Scutul Negru, reținuți de Poliție pentru bătaia din față de la Janis Stuf

 

Zece angajați ai firmei de pază Scutul Negru au fost reținute pentru 24 de ore, după ce au agresat 3 persoane într-un club din municipiul Cluj-Napoca. Un al unsprezecelea suspect este cercetat în stare de libertate.

 

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au dispus începerea urmăririi penale faţă de 11 persoane cu vârste cuprinse între 24 şi 42 ani, din municipiul Cluj-Napoca şi comunele Apahida, Floreşti şi Frata, toţi angajaţii unei societăţi specializate de pază şi protecţie din municipiul Cluj-Napoca, aceștia fiind suspectați de săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 321 alin. 1 din Codul penal.

 

Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în dimineaţa zilei de 21 iulie a.c., în jurul orei 08.25, suspecţii echipaţi cu ţinuta specifică de intervenţie au agresat trei persoane de sex masculin în incinta unui club din centrul municipiului Cluj-Napoca, provocând indignarea persoanelor prezente în zonă”, au precizat polițiștii clujeni.

 

Cei 10 vor fi prezentați Judecătoriei Cluj-Napoca, cu propunere de arestare pe 29 de zile.

 

Luptătorul Răzvan Benche, angajat Scutul Negru, reținut de poliție pentru bătaia din Janis. VEZI lista reținuților

 

Știri de Cluj a scris în urmă cu câteva zile despre o altă intervenție cu scandal a celor de la Scutul Negru, la o discotecă din Aghireșu.

 

Scutul Negru cutremură Clujul. Poliția se face că nu vede scandalurile, iar interlopii bătuţi ameninţă că îşi fac singuri dreptate

Comentarii Facebook