unnamed (6).jpg

Social

Patronul FANY l-a copiat pe Apostu. A folosit 15 cartele telefonice pentru a nu fi INTERCEPTAT

  
  






Metoda folosită de patronul companiei de transport Fany, Ştefan Cadar, pentru a evita interceptările telefonice pare a fi copiată după cea folosită de fostul primar al Clujului, Sorin Apostu.

Cadar a folosit 15 cartele telefonice, pe care le folosea pentru a discuta cu șefa ARR Bucureşti, despre trucarea licitaţiei pentru obţinerea licenţelor de transport persoane.

"Ştefan Cadar schimba cartelele telefonice pentru contactele sale în general şi cu inculpata Dobrilă Daniela în special. În acest sens, pe parcursul celor trei luni de zile inculpatul Cadar Ştefan a schimbat peste 15 cartele telefonice, măsură pe care a luat-o şi inculpata Dobrilă Daniela, care, tot pentru a ascunde adevărul, în câteva rânduri a achiziţionat expres cartele telefonice", se arată într-un document DNA.

Procurorii DNA au descoperit în timpul anchetelor că directorul ARR, Daniela Dobrilă, accepta mită sub diverse forme (bani, bunuri electronice, obiecte de îmbrăcăminte, alimente, plata unor vacanţe), iar patronul Fany era dispus să ofere orice pentru a primi traseul necesar.

"Din perspectiva omului de afaceri, orice se poate obţine prin plata unei sume de bani, acesta arătându-se dispus să plătească orice serviciu", se mai arată într-un document al anchetatorilor.

În ciuda faptului că Șefan Cadar a negat că i-ar fi oferit funcționarului public suma de 10.000 lei, Dobrilă a recunoscut la audieri că a primit această.

De altfel, patronul Fany i-a oferit diverse bunuri drept mită șefei ARR București.

Șefa ARR a făcut nazuri la spaga de la Fany: ”Vreau un LCD SMART fara telecomanda”. Cadar s-a enervat

În urma anchetei, Ştefan Cadar a fost arestat pentru 30 de zile pentru dare de mită. Tot în acelaşi dosar au mai fost arestate la domiciliu soția acestuia, Olezia Cadar, dar și directorul ARR Bucureşti, Daniela Dobrilă.

coral1_1_1.jpg
28-3-2014, 17:36
31 vizualizări
3 comentarii
Apostu-lake29-3-2014, 7:07
Stai linistit Fanele, ai vazut cat am stat eu la "mititica" ? Cam atat o sa stai si tu....cu lovele rezolvam orice problema, te mai odihnesti si pe urma iesi si o iei de la capat. Si eu acuma imi vad linistit de viata, predau in continuare la USAMV....
paul dobre29-3-2014, 1:14
Boc a avut dreptate cand a acuzat coruptia de la consiliul judetean si pana la urma Boc s-a tinut de cuvant si a introdus ratucul in floresti, baciu, ciurila, chinteni si din aprilie in apahida.
bula28-3-2014, 23:15
si e daca, azi gelatul era cu o gajika prin oras, adica liber la femei. Cu cat mai multe cartele cu atat mai liber.

Cele mai citite ştiri din Social

156 vizualizări
26-7-2016, 13:19
ADMITERE UMF Cluj 2016: Cu ce medii s-a intrat» Vezi tot
98 vizualizări
25-7-2016, 22:06
Controverse pe strada fițelor din Cluj. Un ”meltean” i-a gazat pe cei aflați pe terase - FOTO» Vezi tot
93 vizualizări
25-7-2016, 13:04
Un tânăr din Mănăștur a stârnit panică! A ieșit pe stradă cu o sabie ninja și un topor » Vezi tot
77 vizualizări
26-7-2016, 13:49
Cod galben de furtuni în Cluj. Vezi ce zone sunt afectate» Vezi tot
68 vizualizări
26-7-2016, 12:57
Șoferii sunt derutați de semnalizarea benzii pentru transportul în comun, din Piața Ștefan cel Mare - VIDEO» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Este nevoie de un metrou la Cluj?