Angajații de la Aeroportul Cluj protestează împotriva conducerii Consiliului Județean



Sindicaliștii din cadrul Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca anunță că vor protesta, timp de două zile, împotriva conducerii Consiliului Județean.

Printre motivele organizării protestelor, sindicaliștii amintesc următoarele:

- nemultumirile privind modul în care Conducerea Consiliului Județean Cluj hotărăște soarta Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj R.A., prin emiterea unor hotărâri cu încălcarea legislației în vigoare;

- surprinderea că președintele Consiliului Județean Cluj mută în presă o dispută care a devenit personală, în loc să acorde atenție problemelor reale, instituționale ale Aeroportului;

- întârzierile în acordarea de către Consiliului Județean Cluj, în special în ultima perioadă, a autorizațiilor / avizelor de reparații și construcții a infrastructurii aeroportuare, cu consecința afectării / obstrucționării derulării cursive și în siguranță a activității operaționale, cu implicații directe asupra traficului aerian;

- surprinderea că cei din conducerea Consiliului Județean Cluj ne consideră o turmă manevrabilă și nu țin cont de munca reală a tuturor salariaților și a echipei manageriale, care stă la baza desfășurării unor activități complexe în condiții de deplină siguranță a aeronavelor și fără a se crea premisele unor situații și/sau incidente de zbor;

- aducerea unor acuzații nefondate și apariția în mod repetat în spațiul public, respectiv pe rețelele de socializare a unor afirmații licențioase la adresa conducerii Aeroportului, fapt care aduce atingere actului de management și afectează întreaga activitate;

Astfel, membrii de sindicat au decis să organizeze o acțiune de protest care se va desfășura în data de 15 și 16 noiembrie, între orele 15.15 – 16.15, fără ca prin aceasta să fie afectată activitatea specifică de pe Aeroport.

Comentarii Facebook