Iarna își face simțită prezența! A căzut prima zăpadă la munte, iar temperaturile au scăzut drastic. Cum va fi vremea la Cluj FOTO


În Harghita deja ninge ca în mijlocul iernii, iar temperaturile au coborât sub 0 grade Celsius.

România a intrat sub o informare meteo de vreme rece și precipitații, valabilă până joi. Meteorologii anunță temperaturi minime de doar 1 grad în zonele depresionare, ploi moderate cantitativ și ninsori la munte, la peste 1700 de metri altitudine, unde stratul de zăpadă ar putea ajunge la 10 cm.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, informarea este în vigoare în intervalul 29 septembrie, ora 10.00 – 2 octombrie, ora 10.00, și vizează răcirea accentuată a vremii, precipitații moderate și ninsori la altitudini mari.

555664264_1132585925674372_2715100504021430003_n.jpg

Iarna își face simțită prezența! A căzut prima zăpadă la munte, iar temperaturile au scăzut drastic. Cum va fi vremea la Cluj FOTO

În Cluj, vremea  va fi rece, cu temperaturi maxime de 13 grade Celsius, în timp ce minima va fi de 6 grade Celsius.  Pa parcursul săptămânii temperaturile nu vor depăși 11-13 grade Celsius, iar vremea se va menține instabilă, cu posibile precipitații. 

În această perioadă, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 și 20 de grade, iar minimele între 1 și 10 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile intramontane.

Ploile vor cuprinde temporar cea mai mare parte a țării, iar în estul Transilvaniei și nordul Moldovei se pot acumula local 20–25 l/mp. La munte, peste 1700 m, va ninge, iar stratul de zăpadă va măsura între 5 și 10 cm.

557095792_1132585915674373_8519092041573157681_n.jpg

Comentarii Facebook