Tradiții și obiceiuri în Sâmbăta Mare, ziua tăcerii adânci înainte de Învierea Domnului. Frumoasa tradiție specifică Ardealului


Săptămâna Patimilor culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă. De-a lungul acestei săptămâni s-au săvârșit, și mai cu seamă azi, minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru. 

Căci, după cum la întâia facere a lumii, Dumnezeu, săvârșind toate lucrurile, și în urmă, în ziua a șasea, a creat pe om, făptura cea mai de seamă, iar în ziua a șaptea S-a odihnit de toate lucrurile Lui și a sfințit ziua, numind-o Sâmbătă, care se tâlcuiește odihnă, tot așa și la facerea lumii celei spirituale, săvârșind toate în chipul cel mai bun, în ziua a șasea a creat din nou pe omul stricat și, înnoindu-l iarăși prin Crucea cea de viață purtătoare, S-a odihnit încă o dată cu o odihnă desăvârșită, de toate lucrurile Lui, dătătoare de viață și mântuitoare, scrie doxologia.ro. 

Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat și dumnezeiesc Se pogoară și în iad. Sufletul a fost despărțit prin moarte de trup și l-a dat în mâinile Tatălui. Tot Tatălui I-a dat și propriul Său sânge, fără să-I fie cerut; iar sângele Lui a fost preț de răscumpărare pentru noi. 

Tradiții și obiceiuri din Sâmbăta Mare

Astăzi, în Sâmbăta Mare, credincioşii se roagă, îşi amintesc de patimile suferite de Iisus Hristos pentru mântuirea omenirii şi se pregătesc pentru ca seara să ia parte la slujba de Înviere. În Sâmbăta Mare, sunt numeroase tradiţii şi obiceiuri care se respectă. Aceasta este ultima zi de pregătire a Paştilor, când se sacrifică mielul, iar gospodinele pregătesc cea mai mare parte a mâncărurilor tradiționale şi definitivează curăţenia.

Pentru ca toţi membrii familiei să fie sănătoşi în decursul întregului an, oasele şi resturile adunate după ce se taie mielul se îngroapă la rădăcina unui măr sau păr sănătos. Se deretică prin casă şi se pregătesc hainele curate care se vor îmbrăca la slujba de Înviere. În ziua de Înviere se poartă haine noi, albe, după cele de doliu purtate în Săptămâna Patimilor, iar femeile trebuie să poarte cel puţin o camaşă nouă, iar bărbaţii, o pălărie nouă.

Sâmbătă seara, înainte de slujba de Înviere, în special la ţară, gospodinele pregătesc coşul cu bucate, ce urmează să fie dus la biserică, pentru a fi sfinţite de preot. În coş, fiecare gospodină pune un ştergar nou, o lumânare albă aprinsă, ouă, cozonac, pască, o bucată de slănină, zahăr, făină, o ramură de busuioc, un miel figurină din aluat copt şi vin. 

Se spune că nu este bine să dormi în Sâmbătă Mare, întrucât atunci când se deschid cerurile Domnul poate vedea înlăuntrul fiinţelor, iar dorinţele pe care ţi le pui se vor împlini. În Ardeal, tinerii obişnuiesc să împodobească, de sâmbătă noaptea, cu crengi de brad porţile caselor unde locuiesc fete nemăritate. Fetele care au pândit toată noaptea la ferestre ştiu pe cine să răsplătească, astfel că flăcăii primesc în ziua de Paşte bucate sau bani.

Înainte de miezul nopții, se pornește către biserică, unde credincioșii primesc Lumină, semn al Învierii Domnului. După slujbă, oamenii merg la cimitir și aprind și acolo lumânări, pentru a vesti și celor de dincolo Învierea Mântuitorului.

În noaptea de sâmbătă spre duminică se deschid cerurile

Se spune că sâmbătă seara se deschid cerurile, iar sufletele rudelor decedate vin la casa unde au locuit înainte de plecarea în eternitate.

Comentarii Facebook