VIDEO. Povestea fanei care a fost urcată de Zara Larsson pe scena UNTOLD. Cum a fost aleasă tânăra dintre mii de persoane: „Am fost șocată”

Bianca este tânăra fericită pe care Zara Larsson a luat-o pe scena principală de la UNTOLD, în timpul concertului susținut vineri

Bianca este o tânără care a participat la festivalul UNTOLD ONE și a fost aleasă de Zara Larsson pentru a urca pe scenă în timpul piesei „Lush Life”. Cele două au dansat și au cântat pe Main Stage, în fața a mii de fani.

Tânăra a povestit întreaga experiență și a oferit detalii despre experiența trăită alături de superstarul din Suedia. Bianca și-a dorit din prima clipă să fie cât mai aproape de artistă și a depus un efort uriaș pentru a ajunge în primele poziții.

Am ajuns la festival undeva în jurul orei 16:00, fix atunci când se deschideau porțile. Mai apoi am fugit fix spre Main Stage, împreună cu prietenii mei. Le-am spus, trebuie să mergem, acum e momentul! Ne-am așezat la coada de la Main Stage și am așteptat în jur de două ore până când s-a deschis. Toate intrările au fost full, așa că singura mea speranță era să alerg cât pot de tare. Nu aveam niciun banner, nimic. Și, totuși am încercat să ajung front row (n.r. primul rând), ca să am o șansă cât de mică să ajung la ea. Din fericire, am prins rândul din față de pe partea stângă a scenei și am mai așteptat 3-4 ore, dar într-un final toată așteptarea a luat sfârșit și Zara a urcat pe scenă. Am fost absolut șocată. A fost atât de aproape de mine, a fost incredibil. Ne-am bucurat de concert, am urlat, am dansat. ”, a povestit tânăra.

Zara Larsson și-a obișnuit publicul ca în timpul piesei „Lush Life” să aducă cel puțin o fană pe scenă. Acest lucru s-a întâmplat și la UNTOLD, iar alegerea vedetei suedeze a fost una total întâmplătoare.

A venit momentul în care Zara a întrebat cine vrea să urce pe scenă cu ea și a venit în zona mea. Am început să sar și să arăt cu mâna și toți prietenii mei arătau spre mine. Si atunci, ea m-a ales pe mine, efectiv a zis tu, fata în albastru, hai pe scenă. Nici nu am putut să procesez informația de emoții. Bodyguard-ul ei m-a ridicat pe sus și m-a dus pe scenă. Am fugit direct spre Zara și am luat-o în brațe. Era atât de frumoasă și mirosea extraordinar. Știu că mulț v-ați întrebat cu mirosea. Pot spune că era o combinație dulce-floral. Sclipiciul de pe fața ei era absolut superb, nu am crezut că este real. În primele minute nu am văzut absolut nimic din public, toate reflectoarele mi se păreau că au venit asupra mea. ”, a mai adăugat Bianca.

Cadou de la Zara Larsson pentru tânăra din public

Artista din Suedia i-a oferit tinerei un cadou memorabil, iar cele două au făcut deliciul publicului în timpul piesei „Lush Life”. Larsson și tânăra din public au dansat și au interpretat împreună celebra piesă.

Zara mi-a dat tricoul și mi-a desenat o floare pe el și mai apoi am urcat mai sus pe scenă. Și, abia atunci am început să mă obișnuiesc cu publicul și cu atmosfera. Ea m-a întrebat dacă sunt pregătită și sincer să vă spun am uitat efectiv tot dansul în acea secundă. Așa emoții pot spune că nu am avut niciodată, un public atât de mare în fața mea și Zara în persoană dansa cu mine. Am cântat cu ea , deși nu mă auzeam absolut deloc. Eu chiar nu știam că se aude ceva la micfrofon, însă chiar s-a auzit, din ce am văzut ulterior pe filmări. Nu a fost perfect, m-am panicat în timpul dansului,  nu mai știam în ce parte erau și miscările care urmau. Când am văzut câtă lume mă aplaudă și mă susține, am început să mă calmez. Și, după aceea m-a luat Zara în brațe cu dansatoarele ei în backstage. ”, a mai povestit fericita susținătoare a Zarei Larsson.

Aventura pe scena principală de la UNTOLD avea să se termine termine în cele din urmă pentru tânără. Aceasta nu a reușit să imortalizeze momentul, dar cu siguranță a rămas cu alte zeci de amintiri pe scena festivalului.

Mulți m-ați întrebat dacă am făcut poze cu ea, însă eu nu aveam telefonul la mine. Am reușit să schimb câteva vorbe. Mi-a spus că îi place foarte mult machiajul meu și outfit-ul meu și i-am povestit că eu am făcut partea de jos a outfit-ului și a fost absolut adorabilă. I-am spus cât de mult înseamnă pentru mine și că o iubesc foarte mult și țin la ea foarte mult. A fost absolut minunat, m-au luat în brațe toate dansatoarele ei și a fost super.”,a mai adăugat Bianca.

A fost regizat momentul cu fana Zara Larsson la UNTOLD?

Mulți fani s-au întrebat dacă momentul de pe Main Stage a fost regizat, în condițiile în care artista și tânăra din public s-au sincronizat excelent în timpul show-ului. Bianca a explicat că totul a fost spontan și nu a existat nicio discuție între ea și artistă înainte de spectacol.

După acest moment, un om de la pază m-a dus înapoi în locul în care eram. De atunci, efectiv mi s-a tăiat filmul. Nu am mai știut ce se întâmplă. Am început să plâng isteric și toți din public mă îmbrățișau. A fost superb. Nu am mai putut să fiu atentă la show, la Zara. A fost un moment unic. Cel mai tare m-a șocat că au fost și fete care avea banner cu Zara și mesaje prin care cereau să fie urcate pe scenă. Eu nu am avut nimic la mine, nu am fost pregătită să mă ia pe scenă și touși m-a ales. Nu a fost un moment regizat. Și eu am fost șocată și prietenii mei au fost șocați.”, a adăugat aceasta.

Comentarii Facebook