Polițiștii și jandarmii au terminat în forță UNTOLD ONE. Peste 100 de amenzi în ultima zi. Patru festivalieri au ajuns la spital

Polițiștii și jandarmii clujeni au terminat în forță festivalul UNTOLD și au aplicat peste 100 de amenzi în ultima zi, în timp ce patru festivalieri au ajuns la spital

Ultima zi de desfășurare a festivalului Untold One, ediția 2026, a fost una fără evenimente negative majore în ceea ce privește siguranța participanților, dar cu multe abateri mărunte. Autoritățile au fost nevoite să aplice peste 100 de amenzi în ultima zi.

Jandarmii, polițiștii și pompierii au aplicat un total de 103 sancțiuni contravenționale (în valoare totală de 54.552 lei). Dintre acestea se remarcă numărul mare de amenzi acordate pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Nu mai puțin de 21 de amenzi cu o valoare totală de 15.400 de lei au fost aplicate în acest sens.

Pe lângă amenzile acordate pentru tulburarea liniștii publice, autoritățile au dat și 20 de amenzi, în zona Cluj Arena, privind circulația pe drumurile publice.

4 șoferi băuți au fost prinși la volan

Polițiștii clujeni au arătat toleranță zero pentru consumul de alcool la volan, în cele patru zile de la festivalul UNTOLD. Autoritățile au efectuat în ultima zi de festival 437 de testări cu aparatele etilotest și etilometru, iar patru șoferi au fost depistați pozitiv.

Tot pe linie rutieră, polițiștii au depistat mai multe nereguli și au dispus următoarele măsuri

  • au fost reținute 13 permise de conducere;
  • au fost reținute 11 certificate de înmatriculare;
  • au fost retrase 6 plăcuțe de înmatriculare.

Echipajele ISU-SMURD, solicitate constant

Echipajele ISU-SMURD Cluj au intervenit  constant pe durata zilei de duminică și au avut 508 cazuri medicale (traumatisme și afecțiuni diverse). 

Pentru 5 dintre cazuri, starea de sănătate a impus efectuarea unor investigații suplimentare, motiv pentru care persoanele în cauză au fost transportate la unitățile spitalicești în vederea continuării îngrijirilor medicale de specialitate.

Comentarii Facebook