Vremea biletelor de avion de 10 de euro apune. Biletele de avion se vor scumpi cu 50% în anul 2023


Biletele se vor scumpi la anul cu 50% faţă de 2019. Este estimarea făcută de Asociaţia Aeroporturilor din România, iar motivul principal este că preţul combustibilului pentru aeronave e în creştere. De asemenea, intrarea României în Schengen ar putea veni cu beneficii pentru pasageri, dar şi cu provocări şi cheltuieli mai mari pentru aeroporturi.

În 2023, traficul aerian ar putea atinge nivelul dinaintea pandemiei, chiar dacă biletele de avion se vor scumpi în continuare. Comparativ cu 2019, preţurile vor fi mai mari cu 50%, estimează preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România. 

Motivele principale pentru creşterea de 50% sunt preţul la combustibilul pentru aeronave, creşterea preţului la energie, preţul la gaz, preţurile la materiale, creşterea preţului la forţa de muncă", a declarat David Ciceo, preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România.

Intrarea României în Schengen ar putea veni cu provocări şi cheltuieli mai mari pentru aeroporturi

Prețul biletelor de avion a crescut și anul acesta cu peste 25 sau 30% în unele cazuri. Iar dacă pentru anul viitor scumpirea este estimată la un procent și mai mare, cel mai bun sfat pentru pasagerii care vor călători mai scump rămâne cumpărarea biletului sau a pachetelor de vacanță din timp. Măcar cu trei luni mai devreme, recomandă specialiștii.  

Schimbări vor apărea şi dacă România va adera la spaţiul Schengen. Zonele din aeroporturi trebuie urgent reorganizate. „Spaţiile pentru zborurile interne vor deveni non-Schengen", a declarat David Ciceo, preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România. Pe de altă parte, însă, vânzările au crescut constant în ultimele luni, iar estimările arată la fel şi pentru 2023. 

Noi ne așteptăm ca interesul pentru biletele de avion și pentru călătorii în general să se mențină crescut, călătoriile sunt atât pentru turism, cât și pentru necesitate", a declarat Claudia Tocilă, agenţie de turism online. Până în 2040, România speră să aibă peste 50 de milioane de pasageri. Asta ar însemna că aeroporturile din toată ţara să îşi dubleze infrastructura în următorii 15 ani, notează Observator

Comentarii Facebook