Staţiunea din Ardeal unde zăpada măsoară peste jumătate de metru. Pârtiile sunt deja pline de turiști, deși sezonul abia a început


În ciuda iernii atipice și a lipsei de zăpadă în zonele înalte, anumite stațiuni se bucură de un început de sezon de schi promițător. Stațiunea montană Mădăraş din Harghita este un exemplu elocvent, unde toate cele cinci pârtii sunt deschise, iar stratul de zăpadă depășește jumătate de metru. Această situație atrage un număr semnificativ de turiști dornici să se bucure de condiții excelente pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Considerată una dintre cele mai spectaculoase zone de schi din ţară, staţiunea montană Mădăraş a adunat şi anul acesta sute de turişti veniţi din toate colţurile ţării. 

La 1700 de metri altitudine stratul de zăpadă are peste jumătate de metru, iar pârtia e numai bună pentru schi.

„E foarte frumos în Mădăraşi. Am venit la schi. E foarte frig, e un pic de ceaţă, zăpadă mare”, spune un turist.

Tarifele pentru instalaţiile de cablu pornesc de la 90 de lei pentru două ore şi ajung până la 700 de lei pentru şase zile.

Meteorologii anunţă că anul acesta vom avea sărbători fără zăpadă, cu temperaturi neobişnuit de ridicate, scrie Observator.

Comentarii Facebook