Peste 100.000 de turişti au fost pe litoral în minivacanța de 1 Mai! Hotelurile au fost ocupate în proporţie de 90%


Vacanţa de 1 mai s-a încheiat, iar comercianţii şi hotelierii trag linie şi-şi calculează profiturile. 100 de mii de turişti au petrecut minivacanţa de 1 Mai la mare, potrivit estimărilor.

Peste 100.000 de turişti şi vizitatori au fost pe litoralul românesc în minivacanţa de 1 Mai, cel mai mare număr fiind înregistrat în cele patru zile ale festivalului "Beach, Please" de la Costineşti, potrivit unui bilanţ transmis marţi de Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR).

Peste 400 de evenimente organizate pe Litoral, de la cele muzicale de renume internaţional, la culinare şi sportive, un grad de ocupare de 90% din capacităţile de cazare de pe Litoral deschise deja, zeci de mii de oameni la Evenimente - pe plaje, în Cluburi, pe terase şi în restaurantele din Constanţa, Mamaia, Mamaia Nord, Eforie, Costineşti şi Vama Veche! Am parcurs, împreună, un Weekend incendiar de Deschidere, în forţă, a Sezonului 2023 pe Litoralul românesc", a declarat secretarul general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România, Corina Martin.

În zona Cluburilor din Mamaia, a fost un weekend "mai plin decât orice alt weekend din toată vara trecută", iar în privinţa numărului de turişti străini, peste 10.000 de vest europeni au fost prezenţi la Sunwaves, ediţia nr. 30, pe lângă miile de turişti români.

Reprezentanţii spitalului Judeţean Constanţa au anunţat însă că de sâmbătă şi până astăzi au fost înregistraţi 1334 de pacienţi, aşadar 18 oameni pe oră au avut nevoie de îngrijiri medicale în acest sfârşit de săptămână, la malul mării. 240 dintre ei au rămas internaţi şi primesc îngrijiri de specialitate.

Citește și: Șeful ANPC vrea o revoluție pe litoral. E supărat pe ceea ce a văzut în aceste zile: „Litoralul are nevoie de o curățare substanțială”

Comentarii Facebook