Perioada vacanţelor s-a încheiat oficial, tarifele din toate staţiunile montane scad cu 25%. Cât costă cazarea în staţiunea Băile Felix


De astăzi scad prețurile pentru cazările din stațiunile montane. Perioada vacanțelor s-a încheiat oficial. Elevii au revenit și ei în bănci, așa că hotelierii speră să nu piardă toți clienții, de aceea aplică tarife de sezon mai mici pentru a-i mai atrage pe iubitorii sporturilor de iarnă măcar în weekend.

Cele mai mari reduceri se aplică celor care cumpără pachete de o săptămână. Reducerea pentru acestea ajung şi până la 25%. 

„După data de 15 ianuarie scad tarifele undeva la 25%. Dacă în perioada de sărbători un weekend costa 1.400 de lei,  acum nu trece de 1.000 de lei", a declarat Dumitru Fechete, manager complex hotelier 4 stele. 

Tarifele pornesc de la 300 de lei camera într-o pensiune de patru stele cu acces la piscină inclus. Pe lângă tarifele reduse, administratorii de pensiuni au pregătit şi alte oferte. 

În ciuda temperaturilor scăzute, mulţi turişti au făcut rezervare la Băile Felix mai ales pentru apa termală ce poate ajunge până la 36 de grade, dar şi pentru tarifele mai mici şi liniștea din stațiune, scrie Antena 3 CNN.

Comentarii Facebook