O chelneriță româncă a păcălit un grup de conaționali, la un restaurant din Italia. Bărbat: ,,I-am zis că e hoție la drumul mare"


Un bărbat a povestit experiența urâtă pe care a avut-o când se afla într-o vacanță pe litoralul italian, lângă Roma.

Bărbatul spune că a fost înșelat de o  chelneriță, tot româncă, la un restaurant din Lido di Ostia.

Turistul spune că a fost abordat de chelneriță, în limba română.

 „Ne-a făcut plăcere să discutăm puțin cu ea, ne-a spus că are 30 de ani, că e din București și că trăiește de 5 ani la Roma, iar de 4 ani lucrează chiar în acest restaurant. Era frumușică, zâmbăreață, aș spune plăcută, dar nu ne așteptam la ce urma”, a spus el.

Prima surpriză de care au avut parte turiștii a fost în momentul în care tânăra i-a anunțat că trebuie să plătească 3 euro de persoană pentru a sta la masă și că vor fi taxați și 5 euro pentru a primi o față de masă curată, potrivit Adevărul.

,,Înainte să ne aducă mâncarea, ne-a pus pe masă tot felul de aperitive în două farfuriuțe și câte un pahar cu apă. Soția lui Sorin a întrebat cât costă, iar ea a tras cu ochiul și a spus că sunt din partea casei. Am auzit-o clar, deci nu era niciun dubiu. Doar că la final, pe lângă cei 23 de euro băgați din burtă pentru fața de masă și pentru scaune, ceva ce nu am mai auzit niciodată, mai aveam încă 30”, susține el.

Chelnerița le-ar fi spus că platourile erau gratuite însă apa adusă nu.

„Ce s-a întâmplat? Aperitivele au fost într-adevăr din partea casei, dar apa nu. Și ne-au apărut șase sticle de 0,33 litri a câte 5 euro. I-am spus că nu este corect, i-am spus și că am întrebat-o cât costă și că ea ne-a spus că e din partea casei, însă ne-a răspuns că ea s-a referit doar la aperitive. I-am zis că e hoție la drumul mare, dar ea ne-a replicat că nu are ce să facă și că astea sunt regulile restaurantului. Chiar îi pregătisem un bacșiș generos pentru că o văzusem româncă și muncitoare, dar nu i-am mai dat nimic pentru că ne-a scos pur și simplu banii din buzunare”, a mai spus bărbatul.


Comentarii Facebook