Duminica 1 Decembrie

Urșii din Mureș își extind tot mai mult teritoriul! Au transformat pădurea de pe platoul Corneşti în propria casă, localnicii s-au obişnuit


Urşii din Mureş, tot mai curajoşi!  Animalele au transformat pădurea de pe platoul Corneşti în propria casă. Duminică seara, acestea au fost filmate plimbându-se liniştite pe aleile din apropierea grădinii zoologice, la doi paşi de locurile de joacă pentru copii sau pistele de alergat. 

Primele imagini au fost filmate în urmă cu două luni, care surprind urşii care se plimbă nestingheriţi prin pădurea din apropierea Grădinii Zoologice din Târgu Mureş. Dacă atunci, animalele şi-au făcut apariția undeva spre dimineaţă, în urmă cu două seri, urşii au fost surprinşi la lăsarea întunericului, în jurul orei 20.00. 

Prima dată când am văzut că intră urşii în grădina zoologică a fost în 4 februarie, când a venit prima zăpadă şi au apărut urme în jurul amplasamentelor”, explică Janos Szanth, director Grădină Zoologică, pentru Observator.

Până acum au reușit să identifice după camere cel puţin trei exemplare, dar este foarte posibil să fie chiar mai mulţi. Din fericire, animalele nu au atacat pe nimeni. 

Am pus şi tăbliţe de avertizare. Cine are tendinţa să alerge seara să renunţe la ceste alergări”, transmite directorul Grădinii Zoologice.

Cei care locuiesc în zonă spun că s-au obişnuit deja cu animalele sălbatice, al căror număr a crescut considerabil, de la an la an.

Comentarii Facebook