Un alpinist din Ardeal a reușit să cucerească Everestul: „M-am rugat la Dumnezeu să mă ajute!”


Adrian Ahriţculesei, un alpinist hunedorean, în vârstă de 40 de ani, a reușit să cucerească vârful Everest, situat la o altitudine de 8.848 de metri deasupra nivelului mării. 

Săptămâna trecută, în noaptea de joi spre vineri, ardeleanul Adrian Ahrițculesei a reușit să urce vârful Everest în varianta sport, transportându-și singur materialele necesare și mâncarea. Adrian a început pregătirile pentru urcarea pe Everest încă din luna august a anului trecut, făcând cel puțin cinci-șase antrenamente pe săptămână. 

De asemenea, acesta a declarat că în timpul ascensiunii, ce a durat 12 ore, a fost foarte frig, temperaturile fiind cuprinse între -20 și -30 de grade Celsius. De asemenea, la plecarea spre vârf, vântul bătea foarte puternic, undeva la 35-40 de kilometri pe oră. 

Adrian a terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport, lucrează ca optometrist și spune că încearcă să păstreze un echilibru între pasiunea pentru alpinism, slujbă și familie.

„M-am rugat la Dumnezeu să mă ajute”

Pot să spun că a fost cea mai grea expediție a mea de până acum. Am fost plecat în expediția vieții mele, una foarte îndrăzneață și foarte, foarte costisitoare. Această reușită a mea are în spate foarte multe ore de muncă, de antrenament, de sacrificii, într-un cuvânt disciplină. Fără disciplină nu poți să reușești, indiferent de domeniu (...)

Pentru această expediție am început să mă pregătesc de anul trecut. Din luna august am încercat să fac cel puțin cinci-șase antrenamente pe săptămână. Antrenamentele constau în alergări și exerciții de forță cu greutatea proprie.

Eu am terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport, deci am știut să-mi fac un plan de antrenament.Este un plan pe care l-am gândit în așa fel încât să ajung într-o formă sportivă optimă la jumătatea lunii mai când presupuneam eu că o să atac vârful Everest (...)

A fost foarte frig (în timpul ascensiunii), temperaturile au fost cuprinse undeva între -20 și -30 de grade Celsius. Atunci când am plecat noi spre vârf, era un vârf foarte puternic, undeva la 35 - 40 de kilometri pe oră, iar temperatura resimțită a fost mult mai scăzută.

Dar cu încredere în Dumnezeu am reușit să îmi  ating obiectivul. În vârf, am avut un sentiment de împlinire, o foarte mare bucurie. Însă a trebuit să rămân concentrat, pentru că pe vârf ești la abia jumătatea drumului și marea majoritate a accidentelor pe munte se petrec la coborâre, pentru că poate să se instaleze relaxarea.

Deci, a trebuit să rămân foarte concentrat și m-am bucurat abia când am ajuns în tabăra de bază, care este situată la 5356 de metri.

După ce ți-ai atins obiectivul, te concentrezi doar la coborâre. M-am rugat la bunul Dumnezeu să mă ajute să ajung sănătos în tabără și uite că totul la decurs conform planului și a ieșit totul bine", a spus Adrian Ahrițculesei la Antena 3 CNN.

Comentarii Facebook