Marti 5 Iulie

Târgul de Crăciun din Sibiu, doar pentru persoane cu certificat verde


Au mai rămas doar câteva săptămâni până la Crăciun. Astfel, primăriile din mai multe orașe din țară au început deja pregătirile pentru cea mai importantă sărbătoare din an. La Sibiu, organizarea târgului de Crăciun este în plină desfășurare. Și bradul, înalt de 24 de metri, a fost deja amplasat în centrul oraşului. Anul acesta, accesul va fi permis doar pe baza certificatului verde.

Organizatorii sunt deja pe ultima sută de metri cu pregătirile.

Am pregătit, ca în fiecare an, pe lângă partea de merge la cumpărături sau poate de a mânca ceva, și partea de distracție.  Am păstrat toată distracția din trecut, de care se poate bucura întreaga familie", a spus Andrei Drăgan, organizator.

Surpriza de care vor avea parte turiştii

Anul acesta locuitorii orașului, dar şi turiştii vor avea parte şi de o surpriză din partea organizatorilor.

Vom amplasa un patinoar de 600 mp. Vor fi 300 de patine, pinguini ajutători pentru copii. Noi lucrăm de zor, terenul este un pic denivelat. Va trebui să îl aranjăm, să fie totul perfect", a  precizat Ţurel Liviu, administrator patinoar.

Cei mai încântaţi de bradul uriaş care a fost amplasat şi împodobit cu mii de beculeţe sunt cei mici.

Accesul la târg, doar cu certificat verde

Anul acesta numărul chioşcurilor unde se comercializează suveniruri vor fi reduse la 30%, iar accesul la Târgul de Crăciun se va face doar pe baza certificatului verde.

Târgul de Crăciun din Sibiu se va deschide în 26 noiembrie şi va putea fi vizitat până în 2 ianuarie anul viitor.


Comentarii Facebook