Parapantist de 37 de ani, recuperat de pompierii alpiniști după o aterizare forțată
Un bărbat în vârstă de 37 de ani a trecut prin momente critice după ce parapanta i-a cedat în timpul zborului și a fost obligat să aterizeze pe o stâncă Măgura Uroiului, în județul Hunedoara.
Incidentul s-a produs la aproximativ 20 de metri înălțime, unde parapantistul a rămas blocat, fără posibilitatea de a coborî singur.
La fața locului au ajuns echipele de pompieri alpiniști din Hunedoara, care au reușit să îl recupereze în siguranță. „La sosirea alpiniştilor, bărbatul era conştient”, au precizat salvatorii.
Pentru că terenul era accidentat, acesta a fost coborât cu ajutorul unei tărgi speciale până într-o zonă accesibilă, unde a putut fi preluat de echipajele medicale. Ulterior, victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri.
2 Comentarii