Nu mai comparați Oradea cu Clujul: ”Noi avem centuri poduri, supratraversări și pasaje, ei dau o grămadă de bani pentru un petic de pământ”


Oradea a fost mereu rudă mai săracă a Clujului. Asta de când, în 1934, guvernanții din Bărăgan au decis să desființeze Academia de Drept din Oradea, înființată la 1780. Că nu se făcea să existe în patrie o școală superioară creată cu 80 de ani înaintea celei din București, se arată într-o analiză făcută de cei de la ebihoreanul.ro.

Atunci s-a produs practic ruptura între cele două orașe care mergeau cap la cap în ce privește dezvoltarea, învățământul și afacerile. Acum e complet inutil să le comparăm, măcar pentru faptul că amândouă sunt unice.

Am fost curios să văd cum reacționează clujenii la inaugurarea pasajelor din Oradea. Dacă la noi Birta este criticat de unii pentru investiție, la Cluj e făcut praf Boc pentru că nu-i în stare de asemenea lucrări. Singurul punct comun de vedere al celor care nu suportă administrațiile locale a fost atunci când s-a inaugurat și în Cluj o zonă pietonală. Reproșurile păreau trase la indigo: prea mult beton, prea puține spații verzi.

Nu putem compara cele două orașe pentru că noi venim cu șosele de centură, poduri, supratraversări și pasaje, ei vin cu Universitatea Babeș Bolyai. Noi ne lăudăm cu spitale ganz ultradotate, ei cu medici prestigioși. Ei plătesc o grămadă de bani pentru un petic de pământ și o casă micuță, la noi prețurile sunt mai umane, dar salariile prea mici pentru a putea să-ți faci una. Ei au Untold-ul, noi avem Aquaparkul și apa termală. Acolo merg tinerii, aici vin cei care tind spre o viață mai liniștită. 

Un important site clujean a lansat întrebarea: în care oraș din țară v-ați reloca dacă ar  trebui să părăsiți Clujul? Cele mai multe opțiuni au fost pentru Oradea și sunt convins că la întrebarea unde am pleca noi, orădenii, pe locul I ar fi Clujul. Important e că ambele orașe, cu plusurile și minusurile lor, sunt mai atractive decât restul țării.

Sursa: ebihoreanul.ro

Comentarii Facebook