Ministrul Apărării: Comandamentul NATO de la Sibiu, complet operaţional în 2024


Comandamentul Corpului Multinaţional Sud-Est (HQ MNC-SE) al NATO va fi complet operaţional în 2024, acesta fiind mutat pe 1 iulie de la Bucureşti la Sibiu, a anunţat joi, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă.

Noi avem în plan ca în anul 2024 să declarăm capacitatea operaţională completă, ceea ce înseamnă că în următorii trei ani se vor derula toate fazele pentru atingerea acestui obiectiv”, a declarat Nicolae Ciucă.

Potrivit ministrului, în prezent în comandamentul NATO de la Sibiu există militari români care îi au ca mentori pe cei străini.

Comandamentul NATO de la Sibiu se află în două cazarme militare, una situată pe strada Calea Dumbrării, iar cealaltă pe Calea Poplăcii.

În prezent, se reface infrastructura.

Comandamentul Corpului Multinaţional Sud-Est (HQ MNC-SE) al NATO şi-a început, de la 1 iulie, activitatea în garnizoana Sibiu, prilej cu care comandantul acestei capabilităţi militare, generalul-locotenent Tomiţă Cătălin Tomescu, a anunţat că aici vor fi prezenţi câteva sute de militari, iar începând cu 2022 vor veni şi străinii din structurile Alianţei.

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a participat joi la ceremonia militară de acordare a primului grad de ofiţer absolvenţilor promoţiei 2021 – „Regele Mihai I – 100” de la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.


Comentarii Facebook