Cel mai căutat criminal din România, Emil Gânj, ar fi fost văzut recent într-o curte după 5 săptămâni! Poliția a intervenit imediat cu câini de urmărire
Alertă în Mureș: Emil Gânj, cel mai căutat criminal din România, ar fi fost văzut într-o curte din Șăulia
Au trecut mai bine de cinci săptămâni de la crima șocantă comisă de Emil Gânj, care și-a ucis fosta iubită, i-a incendiat casa și a dispărut. De atunci, el este dat în urmărire internațională, iar autoritățile au mobilizat resurse considerabile, inclusiv câini de urmă, pentru prinderea sa.
Luni dimineața, un tânăr de 23 de ani din Șăulia a sunat la 112, susținând că l-ar fi zărit pe Emil Gânj chiar în curtea sa. Tânărul se afla singur acasă, iar părinții lui au venit imediat după ce au fost alertați.
„S-a uitat pe geam și a fugit, așa zice copilul. Eu cred că a venit aici să caute de mâncare”, a povestit tatăl băiatului.
O vecină a comentat: „El a zis că i-o bătut la fereastră, dar eu cred că a visat copilul. A trecut mult timp de atunci și poate de aceea i s-a părut că îl vede acum, atât de aproape”.
Localitatea în care Emil Gânj ar fi fost văzut se află la doar câțiva kilometri de locul crimei. Imediat după apelul la 112, zona a fost împânzită de polițiști, care au periat împrejurimile casei și un lan de porumb cu ajutorul câinilor de urmă.
Localnicii sunt îngrijorați și trăiesc cu teama că infractorul s-ar putea ascunde în gospodăriile părăsite din zonă. „Omul ăsta e extrem de periculos. Sunt multe case goale unde s-ar putea ascunde”, a declarat un vecin.
În paralel, bunica victimei a alertat poliția după ce a găsit o secure într-o grădină vecină, asemănătoare cu cea implicată în crimă. „Era o secure, nu știu dacă e exact aceea, dar seamănă cu cea din rucsacul lui”, a spus ea.
Tânărul care a sunat la 112 a fost audiat de polițiști, însă autoritățile nu au putut confirma până acum informațiile furnizate de acesta.
3 Comentarii