Accident tragic în Mureș! Un bărbat a fost spulberat de un motociclist


Accident tragic în Mureș. Un bărbat de 54 de ani a fost spulberat de un motociclist. Omul se afla pe șosea, iar motociclistul nu a reușit să îl vadă la timp. O ambulanță a ajuns la fața locului, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat.

Tragedia a avut loc în localitatea Gheorghe Doja, la 25 de kilometri de Târgu-Mureș.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 38 de ani, din comuna Corunca, în timp ce conducea o motocicletă, pe relația Acațari-Ungheni, a accidentat un pieton, bărbat, de 54 de ani.

Echipajul medical prezent la fața locului i-a aplicat manevre de resucitare, însă, din nefericire, a fost declarat decesul pietonului.

Conducătorul motocicletei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și cauzelor producerii evenimentului rutier.

Traficul a fost blocat pe ambele sensuri pe o perioadă de aproape două ore.

Bărbatul în vârstă de 54 de ani era din comuna vecină și muncea cu ziua.

Înainte de tragicul accident acesta se deplasa pe trotuar cu o roabă în care se află un sac de făină și probabil din cauza dalelor care erau pe trotuar a preferat să se deplaseze cu roaba pe drum. S-a hotărât să intre pe carosabil și pentru că trebuia să ia un avânt să treacă o bordură, nu a observat că vine o motocicletă.

Nici motociclistul nu l-a văzut și în urma impactului la dus pe motocicletă vreo 10 m, după care amândoi au căzut, iar motocicleta prin alunecare s-a mai deplasat încă 10 m.

În urma loviturii, bărbatul în vârstă de 54 de ani a decedat pe loc.

Bărbatul în vârstă de 38 de ani de loc din Corunca se deplasa cu viteza după cum rezultă din impact.

 În momentul  accidentului, la Târgu Mureș se desfășura o paradă în care au participat aproape 2.000 de motocicliști.

„În această seară, în jurul orei 18.30, polițiștii rutieri au fost sesizați să intervină la un eveniment rutier produs pe DJ 151D, în localitatea Gheorghe Doja, la km. 6+300 m. Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 38 de ani, din comuna Corunca, în timp ce conducea o motocicletă, pe relația Acățari- Ungheni, a accidentat un pieton, bărbat, de 54 de ani. Echipajul medical prezent la fața locului i-a aplicat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, a fost declarat decesul pietonului. Conducătorul motocicletei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și cauzelor producerii evenimentului rutier. Traficul a fost blocat pe ambele sensuri, în acest moment circulându-se în condiții normale", a anunţat Emanuela Fărcaș purtător de cuvânt IPJ Mureș.


Comentarii Facebook