Hoții lasă Brașovul fără capace de canal. Apelul disperat al autorităților, ce se poate întâmpla


Siguranța localnicilor și turiștilor este pusă în pericol la fiecare pas, iar autoritățile au ajuns să facă un apel disperat către oameni. La fel cum se întâmpla acum aproape trei decenii, hoții lasă Brașovul fără capace de canal.

Hoții au pus ochii pe capacele de canal din Brașov

„Istoria se repetă”, „moda revine”. Oricum alegi să privești lucrurile, realitatea sfârșitului de an 2021 este următoarea: hoții lasă Brașovul fără capace de canal, la fel cum se întâmpla, în întreaga țară, în perioada de după Revoluție. Compania Apa a fost nevoită să le schimbe de mai multe ori în același loc, doar ca să dispară în câteva zile. Zonele preferate de hoți sunt străzile Dobrogea, Griviţei, Victoriei şi Mihail Kogălniceanu.

Reprezentanții companiei au făcut un apel către cei care ar putea ajuta autoritățile să îi identifice pe cei responsabili, precizând că lipsa capacelor de canal poate conduce la accidente grave, rutiere sau pietonale.

Facem apel către toţi locuitorii Braşovului să ne sprijine în identificarea responsabililor acestor acte, sesizând Poliţia în cazul în care sunt martorii unei astfel de infracţiuni sau Compania Apa la numărul de telefon 0268/926, pe adresa de e-mail clienti@apabrasov.ro sau prin formularul de pe www.apabrasov.ro.

O altă cale simplă este un mesaj cu fotografie trimis pe pagina de Facebook oficială, însoţit de adresă pentru intervenţie”, a transmis purtătorul de cuvânt al Companiei Apa, Alina Bălătescu.

Reprezentanții Compania Apa fac un apel și către Poliția Locală, de la care solicită să se trimită mai mulți agenți în zonele menţionate şi să intervină rapid în cazul unei sesizări pe această temă.


Comentarii Facebook