VIDEO. Monstru cu chip de om: Un clujean a forțat 5 ani o fetiță să aibă relații intime, de când avea 10 ani. A bătut-o! Pe fratele ei îl obliga să asiste

Bărbat reținut de polițiști în cadrul unei anchete pentru fapte grave

Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au dispus, la data de 30 martie 2026, măsura reținerii pentru 24 de ore a unui bărbat de 32 de ani din comuna Mărișel, județul Cluj, acesta fiind cercetat într-un dosar penal privind mai multe infracțiuni.

Potrivit informațiilor transmise de anchetatori, din probatoriul administrat până în prezent a reieșit că, în perioada 2020–2025, bărbatul ar fi întreținut în repetate rânduri raporturi sexuale cu o minoră, faptele începând în perioada în care victima avea vârsta de 10 ani. De asemenea, în cauză sunt avute în vedere și aspecte ce țin de posibile fapte de corupere a minorilor, în contextul în care un alt minor ar fi fost prezent la anumite situații analizate de polițiști.

Totodată, cercetările au indicat că, la data de 14 februarie, în jurul orei 23:00, bărbatul s-ar fi deplasat la domiciliul minorei, unde, pe fondul unui conflict și al consumului de alcool, ar fi manifestat un comportament agresiv, exercitând acte de violență asupra acesteia.

Activitățile s-au desfășurat în zona orașului Huedin, iar autoritățile precizează că dosarul se află în continuare în instrumentare.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea bărbatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol asupra unui minor în formă continuată, coruperea sexuală a minorilor și lovirea sau alte violențe.

Bărbatul urmează să fie prezentat în cursul zilei de mâine, 31 martie a.c., în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Huedin, cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt, a administrării tuturor probelor necesare și a dispunerii măsurilor legale care se impun.



Comentarii Facebook