Șofer cu trecut penal impresionant, prins băut la volan în aeroportul din Cluj, primește o nouă condamnare: Cât a adunat în total?
Recidivist prins băut la volan în Aeroportul din Cluj, condamnat la aproape 7 ani de închisoare: „A refuzat tot și a sfidat autoritatea”
Un bărbat de 45 de ani, originar din județul Cluj, a fost condamnat de Judecătoria Cluj-Napoca la 6 ani, 9 luni și 10 zile de închisoare cu executare, după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului în incinta Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj și a refuzat să fie testat cu etilotestul ori să i se recolteze probe biologice.
Fapta a fost comisă în noaptea de 12 septembrie 2021, în jurul orei 02:30, când inculpatul, la volanul unui autoturism Ford Focus, a fost oprit de poliție pentru că nu a acordat prioritate pietonilor și a încercat să se poziționeze neregulamentar în fața Terminalului Sosiri.
Potrivit instanței, bărbatul „emana halenă alcoolică, refuza testarea și avea o atitudine sfidătoare față de organele de poliție”. În fața agenților, individul a recunoscut că „în data de 11.09.2021, până în jurul orelor 12:00-13:00, a consumat 2-3 butelii de vin”, dar a refuzat cooperarea, invocând comportamentul polițistului.
Magistrații au reținut că inculpatul „a pus în primejdie siguranţa celorlalţi participanţi la trafic” și că refuzul său de a se supune testării reprezintă „o infracțiune de pericol, incriminată pentru a preveni accidentele și a asigura securitatea rutieră”.
Deși a cerut judecarea în procedură simplificată și a recunoscut fapta, bărbatul este recidivist cu multiple condamnări anterioare, în special pentru evaziune fiscală. Judecătorii au constatat că fapta a fost comisă în timpul unor termene de încercare pentru alte infracțiuni.
În motivare, instanța subliniază că „inculpatul a săvârșit fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind deja condamnat anterior la pedepse de 2, 2 și 2 ani și 9 luni închisoare, toate cu suspendare”. Prin urmare, noua pedeapsă de 1 an și 4 luni a fost contopită cu pedeapsa rezultantă anterioară de 5 ani, 5 luni și 10 zile, stabilindu-se pedeapsa finală de 6 ani, 9 luni și 10 zile de închisoare cu executare.
Instanța a precizat și că nu se impune interzicerea dreptului de a conduce, întrucât „din anul 2021 și până în prezent inculpatul nu a avut dreptul de a conduce, iar această perioadă este suficientă, raportat la gravitatea faptei”.
Pe lângă pedeapsa principală, bărbatul va avea interdicții civile și profesionale timp de 2 ani după executarea pedepsei și va trebui să achite 1.000 de lei cheltuieli judiciare.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.
0 Comentarii