Incredibil: Un clujean și-a cumpărat o casă, dar nu a putut intra în ea timp de un an. Constructorul a ocupat-o, a schimbat yalele și a refuzat să plece!

Incredibil: un clujean și-a cumpărat o casă, dar nu a putut intra în ea timp de un an. Constructorul l-a blocat pe toate căile și i-a schimbat încuietorile de mai multe ori

Un clujean a fost nevoit să apeleze la judecători ca să poate intra în posesia casei pe care a cumpărat-o. I-a luat un an de zile. Cazul a fost tranșat la Judecătoria Cluj-Napoca, unde proprietarul a obținut în instanță evacuarea constructorului care, potrivit hotărârii, a continuat să ocupe imobilul după finalizarea lucrărilor și a împiedicat accesul acestuia la propria locuință timp de aproximativ un an.

Disputa a pornit după finalizarea unei case unifamiliale situate în Cluj-Napoca, pe un teren intravilan de 492 mp. Imobilul, locuință unifamilială D+P+Er, suprafața construită la sol 81 mp, suprafața construită desfășurată 213,77 mp), înscris în cartea funciară pe numele proprietarului, fusese construit de o firmă de construcții prin intermediul constructorului reclamat.

După terminarea lucrărilor, lucrurile nu au mers mai departe ca într-un proces obișnuit de predare a unei case finalizate. Proprietarul a susținut în fața instanței că nu a mai reușit să intre în locuință, deși aceasta era terminată și înregistrată pe numele său.

În hotărârea pronunțată de judecătorii clujeni la 19 iunie 2026 se reține că, după finalizarea construcției, constructorul a rămas în imobil și a depozitat în interior și pe teren materiale de construcții, bunuri personale și utilaje. În același timp, accesul proprietarului a fost îngreunat, întrucât încuietorile ușii principale au fost schimbate de mai multe ori, fără acordul acestuia.

Situația s-a prelungit pe parcursul mai multor luni. Din actele dosarului reiese că proprietarul a încercat în repetate rânduri să rezolve problema pe cale amiabilă, solicitând eliberarea imobilului și ridicarea bunurilor rămase în casă. Au existat și notificări oficiale transmise înainte de deschiderea procesului, însă acestea nu au avut rezultat.

În lipsa unei soluționări, proprietarul a apelat la instanță și a cerut evacuarea constructorului, ridicarea bunurilor și predarea tuturor cheilor de acces.

Constructorul a fost citat legal în dosar, însă nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat la judecată, inclusiv la interogatoriu.

Judecătoria Cluj-Napoca a analizat situația pe baza documentelor depuse la dosar și a constatat că imobilul este ocupat fără drept. Instanța a reținut că proprietarul este titularul dreptului de proprietate, iar pârâtul nu avea un temei legal pentru a rămâne în locuință după finalizarea lucrărilor.

În hotărâre se arată că au fost depuse înscrisuri și fotografii din care reiese existența materialelor de construcții și a bunurilor depozitate în imobil, precum și lipsa accesului efectiv al proprietarului.

Instanța a admis cererea de evacuare și a dispus scoaterea constructorului din imobil, inclusiv ridicarea bunurilor și materialelor depozitate atât în casă, cât și pe terenul aferent.

De asemenea, acesta a fost obligat să predea toate cheile de acces, inclusiv cele ale încuietorilor care au fost schimbate fără acordul proprietarului.

Hotărârea este executorie, dar poate  fi atacată cu apel în cinci zile. 

Comentarii Facebook