Duminica 6 Octombrie

Femeie din Cluj, hărțuită de fostul iubit. A început să o terorizeze, după ce a aflat că are o nouă relație: „Te prind eu, nu știi ce te așteaptă”


O femeie din comuna Moldovenești, județul Cluj, a fost nevoită să apeleze la instanță pentru a se putea apăra de fostul iubit. Magistrații de la Judecătoria Turda au admis luni, 30 septembrie, cererea clujencei privind emiterea unui ordin de protecţie împotriva bărbatului care i-a făcut ultimele luni un adevărat coșmar. 

Agresorul nu mai are voie să se apropie de femeie timp de 6 luni, însă bărbatul nu a respectat nici ordinul de protecție emis împotriva lui în trecut. 

Cei doi au avut o relație lungă de concubinaj, nefiind căsătoriți cu forme legale, și au un copil împreună. Cu toate acestea, sunt despărțiți de câteva luni, după ce bărbatul a agresat-o pe clujeancă, iar aceasta a fost nevoită să ceară un ordin de protecție împotriva lui. 

Bărbatul era obligat să păstreze o distanță minimă de 200 de metri faţă de victimă şi i-a fost interzis orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu aceasta.

După ce ordinul de protecție emis cu câteva luni în urmă a expirat, dar și pe toată durata valabilităţii acestui ordin, bărbatul i-a adresat victimei multiple mesaje cu injurii şi ameninţări grave, cu vătămarea integrităţii corporale şi moartea. 

De asemenea, magistrații au reținut că au existat şi incidente când agresorul a urmărit-o în trafic, creându-i o adevărată stare de temere.

Comportamentul barbatului ar fi cauzat de faptul că fosta lui iubită l-a înșelat în timp ce aveau o relație. 

În acest context, clujeanul i-a trimis mai multe mesaje femeii prin care insinuează că aceasta va fi supusă unei suferinţe fizice, cum ar fi: „te voi nenoroci”, „te găsesc, nu ştii ce te aşteaptă”, „trec şi alea 6 luni îţi voi promite ce ţi-am zis”, „ţine minte că o mână n-o să mai ai în curând, poţi să mă dai unde vrei, pentru mine nu sunt resticţii”, „te prind eu c*rvă într-o zi”, „am sosit, unul din noi va fi nenorocit” – mesaj asociat cu o poză despre un cuţit, „mâine va fi ziua în care se lasă cu multe sânge vărsat”, etc.

Comentarii Facebook