Explodează nemulțumirea în ridesharing: Șoferii Uber și Bolt cer ca statul să intervină și acuză presiuni care îi pot lăsa fără bani peste noapte

Tensiunile cresc în zona transportului alternativ, după ce șoferii care activează pe platformele Uber și Bolt au transmis o scrisoare deschisă către Guvernul României, Ministerul Transporturilor, Inspecția Muncii, Consiliul Concurenței și alte instituții competente. Demersul este inițiat de Asociația Șoferilor Autonomi, prin președintele său, Cristian Rădoeșteanu, care susține că actualul sistem de monitorizare denumit „rata de acceptare” ar putea încălca atât principiile constituționale, cât și legislația europeană, conform Mediafax.

Ce este „rata de acceptare” și de ce o contestă șoferii. Invocarea Constituției și a legislației europene

Potrivit documentului transmis autorităților, platformele folosesc un mecanism prin care șoferii sunt evaluați în funcție de numărul curselor acceptate. Dacă această rată scade, pot apărea consecințe directe: limitarea accesului la comenzi sau chiar dezactivarea permanentă a contului. Reprezentanții șoferilor susțin că, deși sunt considerați „parteneri independenți”, în realitate presiunea de a accepta aproape toate cursele primite este constantă, indiferent de distanță, rentabilitate sau condiții. „Blocarea unui cont pentru acest motiv înseamnă faliment”, se arată în scrisoare. În practică, dezactivarea contului ar duce la pierderea instantanee a sursei de venit, ceea ce, spun semnatarii, echivalează cu o sancțiune economică severă.

În document este invocat articolul 42 din Constituția României, care interzice munca forțată. Autorii scrisorii susțin că orice formă de constrângere indirectă, prin amenințarea cu pierderea accesului la muncă, poate reprezenta o atingere gravă a libertății economice. De asemenea, este menționată O.U.G. nr. 49/2019, care reglementează transportul alternativ și definește șoferul ca prestator independent. România este și semnatară a Convenției nr. 29/1930 privind munca forțată, care definește acest concept drept orice muncă impusă sub amenințarea unei pedepse și pentru care persoana nu s-a oferit voluntar.

Șoferii susțin că, în condițiile în care platformele dețin o poziție dominantă în piață, caracterul „voluntar” al activității devine discutabil.

Ce solicită concret Asociația

Asociația Șoferilor Autonomi cere autorităților:

  • Analizarea legalității mecanismului „ratei de acceptare”;
  • Verificarea existenței unui posibil raport de muncă disimulat;
  • Clarificarea statutului juridic al șoferilor;
  • Adoptarea unor măsuri care să garanteze libertatea reală de a accepta sau refuza o cursă fără sancțiuni;
  • Implementarea de urgență a Directivei Europene 2831/2024 în legislația națională, înainte de termenul-limită din 2 decembrie 2026.

Semnatarii susțin că în alte state europene au fost deja adoptate măsuri similare prin legi sau hotărâri judecătorești.

Comentarii Facebook