Din gardian, pușcăriaș! Agent șef adjunct la penitenciar, prins în flagrant în parcarea unui supermarket. S-a „înhăitat” cu un fost deținut

Un agent șef adjunct angajat la Penitenciarul Baia Mare, a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare pentru trafic de droguri de risc. Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj și este definitivă.

Gardian de penitenciar prins cu droguri

Ancheta DIICOT Maramureș a început pe 23 octombrie 2024, când polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate au aflat că un colet cu cannabis urma să ajungă în Baia Mare.

În colet se aflau 2,36 kilograme de cannabis, drog de risc potrivit Legii nr. 143/2000. Pachetul fusese expediat din Spania și transportat printr-o firmă de curierat internațional.

Gardian prins în flagrant în parcarea unui supermarket din Baia Mare

Agentul șef adjunct a fost prins în flagrant în parcarea magazinului LIDL din zona „Semilună” din Baia Mare, în timp ce ridica pachetul cu droguri.

În colet au fost descoperite cinci pungi vidate cu cannabis. Asupra inculpatului a fost găsită și suma de 1.093 de lei. În fața anchetatorilor, acesta a recunoscut că știa conținutul coletului.

Legătura fostului agent șef adjunct la penitenciarul din Baia Mare cu un fost deținut

Din hotărârea Curții de Apel Cluj reiese că agentul de penitenciar l-a cunoscut pe instigator în timpul serviciului, când acesta fusese încarcerat la Penitenciarul Baia Mare. După eliberare, cei doi au reluat legătura.

A ridicat, transportat și deținut cu scopul comercializării un colet în care știa că se află droguri”, au notat judecătorii clujeni în motivare.

Condamnările aplicate

  • Agentul șef adjunct: 3 ani de închisoare și interdicția de a ocupa funcții publice timp de 4 ani.

  • Instigatorul principal, aflat în Spania și recidivist: pedeapsă totală de 19 ani, 3 luni și 7 zile de închisoare.

Curtea de Apel Cluj a respins apelurile și a menținut pedepsele stabilite de Tribunalul Maramureș.

Cazul arată o situație gravă: un angajat al Penitenciarului Baia Mare, responsabil cu paza deținuților, a ajuns el însuși condamnat pentru trafic de droguri. Instanța a subliniat că „participația sa s-a concretizat într-o complicitate morală, acesta acceptând preluarea coletului conținând droguri de risc trimis din Spania, urmând să valorifice prin vânzare substanțele interzise”.

Comentarii Facebook