Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, pe platforma de Opinii a Băncii Naționale, fost președinte al CEC, a criticat Guvernul pentru că ia împrumuturi, cu care susține pensiile speciale.
O familie a relatat experiența tristă prin care a trecut în stațiunea Mamaia, după o vacanță de cinci zile, care a plătit suma de 1.991 de lei.
Munte sau mare, asta este întrebarea și dilema pe care o au mulți. Ținând cont de condițiile de la Marea Neagră și dezorganizarea, multe localități mici din Transilvania sunt adevărate oaze de normalitate. Mulți străini le compară cu Elveția, Franța sau I
Moneasa, supranumită ”Perla Apusenilor”, este una dintre cele mai căutate stațiuni balneare din România, este situată la o altitudine de aproape 300 de metri, la poalele Munților Codru-Moma.
Un turist clujean aflat în vacanță într-o stațiune de lux din Mamaia spune că a fost plăcut surprins de prețurile văzute acolo.
Românii muncesc jumătate de an doar pentru a plăti taxe şi impozite! Practic, doar salariul din luna iunie este destinat pentru mâncare sau, poate, o vacanţă. Românii dau până la trei salarii medii pentru a-şi întreţine maşina, arată ultimele date.
Clujul a devenit un oraș nepermis de scump, fiind vândute apartamente de la 150.000 de euro în sus, case cu 1,5 milioane de euro. Până chiar și cabanele au ajuns să coste zeci de mii de euro.
Soția lui Flick a ținut să le atragă atenția hotelierilor să nu își bată joc de turiști, pentru că mulți români adună bani timp de un an pentru o vacanță.
Familia Schmidt se întorcea din vacanța din Turcia, dar a fost implicată într-un tragic accident în Grecia, soldat cu decesul celor doi părinți și rănirea gravă a copiilor.
Din ce în ce mai mulți șarlatani încearcă să păcălească cât mai mulți turiști dispuși să plătească bani grei pe cazări pentru un concediu luxos.
Un turist român a făcut haz de necaz când a văzut condițiile de cazare la o cabană din Brașov, după ce a ajuns la munte în weekend.
Un bărbat italian bogat, a savurat o masă la un restaurant de fițe din Saint Tropez de pe Riviera Franceză. După ce a achitat nota de plată, a ales să-i ofere ospătarului un bacșiș de 500 de euro, însă acesta s-a supărat.
Irina Deaconescu este una dintre cele mai cunoscute și apreciate vloggerițe de la noi din țară și soția fotbalistului de la CFR, Cristi Manea.
Primarul Emil Boc și-a prezentat cu mândrie recolta obținută, cu ajutorul răsadurilor cumpărate de la piața volantă.
Un bărbat din Iași a cumpărat deja în rate, în Hurghada, două locuințe și este la un pas să o cumpere pe a treia. Investiția, îndrăzneață după unii, a fost calculată foarte bine de Alin, care a vorbit cu reporterul Știri de Cluj despre piața imobiliară di
În structura noului an școlar, care va începe la data de 11 septembrie 2023, este prevăzută și o vacanță mobilă, în luna februarie, data acesteia fiind aleasă independent de fiecare inspectorat școlar județean.
În ciuda costului crescut al vacanței, unii își pun speranțele în oferte ieftine de la hoteluri de cinci stele, scrie publicația austriacă Der Standard.
Noua structură a anului școlar 2023-2024 a fost publicată în Monitorul Oficial unde pot fi regăsite toate modificările. Acesta va avea o durată de 36 de săptămâni de cursuri şi cinci vacanțe școlare.
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat, vineri seara, mai mulţi comercianţi din Satul de Vacanţă din Constanţa.
Luna august a sosit în forță, iar până vom apuca să ne dezmeticim și să ne dăm seama că vara se apropie de final, toamna va fi deja la doar câteva zile distanță.
Din cauza numărului mare de probleme înregistrate în traficul aerian, tot mai mulţi turiști români decid să plece în vacanţă cu maşina personală.
Autoritățile din Grecia au afirmat că vor oferi un sejur gratuit de o săptămână în Rodos
Criza bate la ușa României, care s-a împrumutat excesiv pentru a susține masivul aparat bugetar, iar guvernanții revin cu expresii populiste.
O familie din București a fost dată afară din hotelul de 5 stele din Bulgaria, în toiul nopții, iar motivul este incredibil.
Guvernul pierde bani prin toate părțile și vrea să reducă hemoragia financiară printr-un OUG, care conține măsuri de austeritate.
Georgiana Lobonț este una dintre cele mai îndrăgite artiste de muzică de petrecere din România. Artista este căsătorită de 7 ani cu Rareș Ciciovan, au împreună 2 copii, iar în momentul de față este însărcinată cu cel de-al treilea copil.
Guvernul PSD-PNL a impus în 2023 un buget mincinos, cu venituri umflate cu pompa pentru a permite cheltuieli nesăbuite, susține președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban.
Peste 53% dintre românii care îşi vor petrece concediul în străinătate în această vară au ales ca destinaţie ţări precum Grecia, Bulgaria şi Turcia, iar aproape 56% au ales ca mijloc de transport autoturismul personal, arată un sondaj realizat de CEC Bank
Criticul de fashion clujean, Ștefan Farrell, a criticat modul în care arată stațiunea Mamaia și ”plânge” după primarul Mazăre.
Infractorii cibernetici întind tot mai multe capcane online în perioada vacanțelor, anunță experții în securitate.