Konstantin Olmezov studia în Rusia și după izbucnirea războiului a încercat să fugă spre Ucraina, dar a fost reținut de autorități.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) va fi gazda unuia dintre cele mai mari evenimente academice ale anului: reuniunea reprezentanților celor opt universități partenere în alianța europeană European University of Technology(Universitatea Europeană
Decizia Ministerului Educației ca universitățile să reia cât mai rapid predarea cu prezență fizică, după încetarea stării de alertă, a adus în discuția publică o chestiune evitată, în bună măsură, în dezbaterile privind învățământul superior: măsura în ca
Profesorul clujean Marius Balo ar urma să fie eliberat în această lună, după 8 ani de detenție în China.
Studenții UBB, care făceau cursurile online, vor fi nevoiți să revină la Cluj până la începutul lunii aprilie. Cea mai mare universitate din țară nu are mai mult de 6000 de locuri în cămine, pentru cei 50.000 de studenți înscriși la facultățile UBB. Așada
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin Senatul UBB, a adoptat luni, 14 martie 2022, propunerea Consiliului de Administrație al Universității, de revenire la formatul clasic printr-o perioadă de tranziție.
UBB a decis revenirea completă la cursurile cu prezență fizică după o perioadă de tranziție care se va încheia la finalul lunii martie, cu posibilitatea excepțională de prelungire până în data de 4 aprilie 2022, la solicitarea specifică a facultăților. Ca
Mai multe universităţi din România au fost recunoscute internaţional după analizarea unor clasamente universitare globale realizate anual de International Ranking Expert Group, Inventory of International Rankings (IREG). Clasamentul oficial de metaranling
Pandemia a provocat cea mai mare perturbare a educației din istorie. Într-o singură săptămână, sistemul educațional românesc a fost nevoit să se conecteze cu elevii și studenții, prin intermediul platformelor online. Am vorbit cu Daniel David, psiholog și
Pandemia a provocat cea mai mare perturbare a educației din istorie. Într-o singură săptămână, sistemul educațional românesc a fost nevoit să se conecteze cu elevii și studenții, prin intermediul platformelor online. Am vorbit cu Daniel David, psiholog și
Premierul Nicolae Ciucă va participa marți, 8 februarie, la o întțlnire cu federațiile reprezentative din învățământ pentru a discuta despre implementarea programului România Educată.
Primăriei Cluj-Napoca i s-a prezentat acum cinci ani, de către activistul civic / ex politician, Adrian Dohotaru, un proiect foarte util de realizare a unui culoar de biciclete prin campusul USAMV.
12 profesori și cercetători ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca incluși în topul celor mai importanți oameni de știință din lume, conform celui mai nou clasament realizat de Universitatea Stanford (California, SUA).
Tânărul de 17 ani, cu tată psiholog de renume, care a înjunghiat în gât o femeie la Profi, în Cluj-Napoca, urmărea pe Facebook un cont creat cu ocazia unui documentar similar cu faptele comise de el. Cel mai probabil de acolo s-a și inspirat. Interesant e
Psihologul Cristian Delcea, profesor universitar la UMF, președintele Colegiului Psihologilor Cluj și angajat la IML Cluj, susține că fiul lui este o victimă a sistemului.
Senatul Universității Tehnice din Cluj-Napoca a decis la ședința de joi, 28 octombrie, că ”activitățile de tip laborator, seminar, proiect se vor desfășura în continuare onsite, iar activitățile de tip cursuri se vor desfășura online. Situația va fi reana
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a organizat un centru de testare și vaccinare împotriva COVID-19.
Studenţii Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) care au optat pentru învăţământul la distanţă (ID) sau cu frecvenţă redusă (IFR) vor putea primi şi în anul universitar 2021-2022 burse de performanţă, valoarea unei burse putând acoperi până la 2
Belghin Abdul-Cair a făcut o pasiune din faptul de a hărţui în instanţă instituţia prestigioasă de învăţământ din Cluj-Napoca. Acesta a dat în judecată UMF Cluj de nu mai puțin de 24 de ori în ultimii trei ani, iar o parte dintre procese încă se mai judec
Compania de Transport Public Cluj-Napoca eliberează abonamente de transport gratuite și cu reducere pentru studenții, masteranzii și doctoranzii înscriși în anul universitar 2021-2022.
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) organizează luni, 27 septembrie 2021, ceremonia de deschidere a noului an universitar 2021-2022.
Președintele Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop, a relatat cum sunt instruiți profesorii universitari din SUA, la cursuri de ”Includere”.
Moment incredibil la Universitatea din Kabul: o studentă i-a sfidat pe talibani, venind în blugi și cu fața neacoperită. Sala a fost umplută cu femei în niqab.
Bistriţeanu Rareș Vâsc a renunțat la o carieră în cercetare în Suedia, pentru a se întoarce la Cluj și a investi în biciclete. Nu orice fel de biciclete, ci unele ecologice, din bambus! Ingredientul secret al succesului său? Un ulei special care să dă rez
Un student orfan de la UBB Cluj nu vrea să se vaccineze și spune că se simte discriminat de condițiile impuse de universitate pentru a intra la cursuri sau pentru a primi un loc în cămin.
Înotătorul David Popovici a primit oferte de la cele mai mari universități din lume pentru a studia și a-și continua cariera sportivă, dar i-a refuzat pe toți.
Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se situează pe locul al doilea în topul universităților din România și este singura universitate de medicină și farmacie din țară listată printre cele mai bune 1000 de universități di
Talibanii interzic muzica în public, a anunțat purtătorul de cuvânt al islamiștilor, Zabihullah Mujahid, într-un interviu pentru The New York Times. ”
Alex Kuch a fost abandonat la Cluj, dar a avut șansa de a fi adoptat de o familie din Germania. Tânărul a crescut în Noua Zeelandă, unde a absolvit universitatea, dar acum s-a întors în Germania.
În decursul zile de joi, la întâlnirile EC_Talks, psihologul Daniel David, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj, a vorbit deschis despre despre modul în care ne este afectată sănătatea mintală în contextului pandemiei actuale, spunând că rev