Ronaldinho, cunoscutul fotbalist în vogă acum 10 ani, a ajuns la Cluj-Napoca unde va participa sâmbătă la un meci demonstrativ de fotbal în sală în BT Arena.
Cluj-Napoca a avut parte de o vizită cu greutate! Simona Halep, una dintre cele mai iubite și respectate sportive ale României, a pășit azi pe treptele Primăriei Cluj-Napoca, întâmpinată cu zâmbete, entuziasm și un val de admirație
Final fericit în cazul bărbatului de 62 de ani, Bobu Sorin, din localitatea Câmpenești, comuna Apahida, dat dispărut la începutul acestei săptămâni
Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida solicită sprijinul cetățenilor pentru găsirea unui bărbat în vârstă de 62 de ani, din localitatea Câmpenești, județul Cluj, care a fost dat dispărut de familie.
Un fost pușcăriaș a furat o cutie de valori în care se aflau 12.000 de lei dintr-o farmacie Ducfarm din Cluj-Napoca. Autorul jafului își acoperise fața cu o mască, a forțat ușa de acces cu un levier și a pătruns în interior, într-un spațiu destinat exclus
Fostul președinte Klaus Iohannis a fost surprins într-o ipostază neașteptată: măturând trotuarul din fața casei sale din Sibiu.
O susținătoare devotată a CFR Cluj a avut surpriza vieții când, la aniversarea de 95 de ani, la ușă a bătut legenda echipei din Gruia, Ciprian Deac.
Elevii din clasele a XI-a și a XII-a au oportunitatea de a-și demonstra creativitatea și pasiunea pentru domeniul construcțiilor.
O cutie de valori în care se aflau 12.000 de lei a fost furată dintr-o farmacie Ducfarm din Cluj-Napoca. Autorul jafului, un clujean ce își acoperise fața cu o mască, a forțat ușa de acces cu un levier și a pătruns în interior, într-un spațiu accesibil nu
Cinci clujeni, cu trei maşini Aro vechi de peste 20 de ani, s-au întors cu bine acasă după o aventură impresionantă de 9.000 de kilometri. Expediţia lor, care i-a purtat prin 12 ţări și până la Capul Nord (Nordkapp) din Norvegia, cel mai nordic punct al E
Aseară, o polițiștii din Sălaj au fost alertați de un bărbat cu privire la faptul că fiica lui, o adolescentă de 15 ani a fost răpită de acasă.
O fată de 15 ani a fost răpită, în noaptea de marți spre miercuri, din locuința părinților săi.
Dacă ți-ai imaginat vreodată că un tricou vechi sau o geacă din denim ar putea deveni o piesă vestimentară deosebită, acum ai ocazia să o vezi în realitate! Descoperă „Resurrected Wardrobe”
Un bărbat, care a furat opt sticle de alcool dintr-un bar situat pe Bulevardul I Decembrie 1918 din Cluj-Napoca, a fost prins de polițiști pentru că nu-și schimbase tricoul de două zile.
Alexia Eram, fiica Andreei Esca s-a despărțit de Mario Fresh în urmă cu câteva luni, după o relație de 8 ani. Deși ambii se pare că și-au refăcut viața, fanii au acuzat-o pe Alexia că ar transmite săgeți subtile către Mario
FOTO. Universitatea Cluj a pregătit o surpriză de proporții pentru fani de Ziua Națională a României
Un dosar penal încheiat cu aplicarea unei măsuri educative în sarcina unui adolescent din Cluj-Napoca scoate la iveală o nouă schemă folosită de cerșetorii care apelează la mila locuitorilor din orașul de cinci stele: dacă cei cărora li se cer bani nu vor
Prietenia dintre jandarmi, Ayan și familia acestuia a început în urmă cu câteva luni, într-un mod cu totul neașteptat
În octombrie, U-BT Cluj s-a implicat din nou în campania pentru conștientizare a luptei împotriva cancerului la sân.
Alexia Eram și-a lansat recent propriul brand de îmbrăcăminte! Fiica Andreei Esca s-a concentrat pe carieră după despărțirea de Mario Fresh, înființând Margot, un brand pe care îl vinde online.
A venit și rândul peluzei Şepcile roşii de a transmite un răspuns în scandalul provocat de kit-urile promoționale, care conțineau o broșură cu scandări vulgare
În perioada 12-18 octombrie, Universitatea Cluj a pregătit o campanie de promovare prin care să aducă studenții noi la stadion.
Toamna ne ia mereu prin surprindere, nu-i așa? Azi soarele strălucește, mâine e vânt și ploaie. Dar tu poți fi mereu pregătită pentru schimbările de temperatură dacă îți construiești ținutele pe principiul magic al straturilor.
Președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, profesoară de limba engleză, se află la Paris pentru a participa la cea de-a XIX-a ediție a Summitului Francofoniei.
Iancu Sterp își oferă mașina, evaluată la aproximativ 18.000 de euro, pentru doar 200 de lei. Ce condiții trebuie să îndeplinească noul proprietar?
La data de 18 septembrie 2024, polțiștii au fost sesizați în legătură cu dispariția a două tinere: Mocean Ana Maria, de 15 ani, și Moldovan Ana Maria, de 25 ani.
Un deținut de la Penitenciarul Gherla a încercat în această dimineață să își ia viața. Un polițist, care în urmă cu câteva săptămâni a fost prins sub influența stupefiantelor
Două autobuze care aparțin CTP Cluj-Napoca vor fi desenate ,,în direct” în cadrul concursului internațional de artă murală.
David Măruță, fiul faimosului cuplu Andra și Cătălin Măruță, a surprins pe toată lumea cu un videoclip în care dezvăluie cum s-a pregătit pentru un moment important: botezul fiului Vlăduței Lupău și al lui Adi Rus, Isaia.
O femeie a dispărut pe 5 august de la locuința sa din comuna clujeană Sânpaul. Persoanele care pot furniza orice informaţii despre aceasta sunt rugate să sune la 112!