Peluza Vișinie i-a făcut melodie lui Andi Austriacu'. Versurile merg direct la suflet: „CFR-ul joacă, da’ lipsește o stea specială”

Peluza Vișinie a lansat o melodie în memoria celui care a fost Andi Austriacu', unul dintre cei mai cunoscuți ultrași ai echipei. Asta, după moartea total neașteptată a suporterului.

„Azi, 19.07, la ora 19:07 are loc avanpremiera piesei “Austriacu”, compusă de unul dintre membrii peluzei noastre în memoria celui care a fost Andi Siladi, unul dintre cei mai dedicați CFR-iști. Am pregătit de asemenea și un tricou în ediție limitată. Prețul acestuia este de 130 RON”, au transmis reprezentanții Peluzei. Cei care doresc să cumpere acest tricou o pot face contactând ultrașii „feroviari”. Andi Austriacu' a murit în luna aprilie.

Versurile acestei melodii pe ritm de rap sunt cu siguranță emoționante și vor merge la sufletul oricărui suporter CFR-ist, poate vor atinge chiar și unii suporteri rivali. Mai jos puteți asculta melodia compusă de Ultra’ Flow:

Sub steagul vișiniu încă simțim că ești cu noi,
Doamne, te rog adu l pe Andi înapoi
Torțele aprinse, dar în inimă întristare
Un frate s-a dus, te vom iubi fără încetare
Ținem minte toți cum cântai cu foc,
Cu inimă de leu, tu nu te opreai deloc,
Fără tine peluza, acum pare mai goală,
CFR-ul joacă, da’ lipsește o stea specială
Ai plecat mult prea devreme și nu ne ai spus nimic,
Cerul a început să plângă umplând paharul pic cu pic
Ne bem durerea-n liniște, în sticla ce plină a fost odată,
Ai fost un ultras adevărat, n-o să te uitam vreodată
Sub steagul vișiniu încă simțim că ești cu noi,
Doamne, te rog adu l pe Andi înapoi
Torțele aprinse, dar în inimă întristare
Un frate s-a dus, te vom iubi fără încetare
Tu transformai suferința în fericire
Și ne spuneai ca asta înseamnă CFR
Iubindu-ți echipa brigada și culorile
Acum în ceruri mai cântă doar viorile
Ne-am jurat că pentru tine o să cântăm mai tare,
Când batem rivalul tu ești acolo-n zare,
O flacără printre stele și ecou,
Fratele nostru loial până la ultimul show
Romaniacs și noi toți îți vom duce dorul
Venind o zi când ne vom lua și noi zborul
Visul îmbrăcându se-n fum de crepuscule
Din 91 la infint, te vom iubi Austriacule

Comentarii Facebook