Campaniile umanitare de iarnă prind din nou viață în jurul Asociației coordonate de clujeanca Roxana Contraș, o femeie cunoscută pentru implicarea și determinarea cu care, an de an, aduce bucurie în casele copiilor nevoiași. Și în acest sezon, tradiția „ș
Rocsana Contraș, onorată pentru sprijinul acordat celor în nevoie: „O distincție venită dintr-o comunitate pe care o simt aproape de inimă”
O sută de copii nevoiași au fost îmbrăcați pentru iarnă! Rocsana Contraș: „Ne așteaptă alte meleaguri, alți copii, alte povești care vor rămâne cu noi”
Clujeanca Rocsana Contraș trage un semnal de alarmă cu privire la violența domestică și femicidul din România.
Rocsana Contraș, impresionată până la lacrimi de copiii din Apuseni: „Sunt adevărați eroi, merg kilometri prin zăpadă, dar nu uită să zâmbească”
Rocsana Contraș îl pune la punct pe consilierul Daniel Meze, care a intrat peste un grup de copii dintr-un hotel din Deva
Rocsana Contraș cere ajutorul clujenilor pentru o mama care își crește bebelușul într-un grajd dezafectat
Clujeanca Rocsana Contraș, cunoscută pentru ajutorul pe care îl oferă celor în nevoi, alături de zeci de voluntari, a emoționat din nou cu mesajul pe care l-a transmis depsre femeile-lumină
Electrica s-a alăturat campaniei „Pentru copiii în șlapi”, inițiată de clujeanca Rocsana Contraș și Asociația Car de Bine
Rocsana Contraș, femeia cu inima de aur a Clujului, a „topit” frigul cu bunătate pentru aproape 100 de copii
Când alții postează lux, ea încălță copii desculți! Rocsana Contraș, femeia cu inima de aur din Cluj, a făcut din nou o minune pentru 55 de copii nevoiași
Clujeanca Rocsana Contraș a făcut marele anunț. Clujenii trebuie să se pregătească pentru cel mai iubit proiect din Cluj: „Fiți parte din poveste”
Clujeanca Rocsana Contraș își continuă misiunea de a ajuta sute de copii săraci din județ și nu numai. Astfel, sute de ghiozdane au fost pregătite și vor face fericiți acești copii.
Cunoscuta Rocsana Contraș, cunoscută mai ales pentru modul în care își sacrifică banii și timpul pentru a ajuta sute și mii de copii din întreaga țară, care merită o viață mai bună, a decis pentru câteva momente să își intre în rolul de „bugetar” pentru a
O clujeancă cu suflet mare a adus bucurie copiilor de dincolo de Prut, în prag de început de școală. Rocsana Contraș, cunoscută pentru numeroasele acțiuni umanitare în sprijinul copiilor din Cluj, a mers în satele Larga Nouă și Larga Veche din Republica M
Femeia cu inima de aur din Cluj-Napoca a găsit raiul în Apuseni în ochii copiilor! În ciuda ploilor, Rocsana Contraș a împărțit zeci de ghiozdane FOTO
Rocsana Contras, cunoscută în comunitate drept femeia cu sufletul de aur a Clujului, a transmis un mesaj ferm cu privire la modul în care trebuie aleși liderii județului.
Cu pași tăcuți și plini de dăruire, o clujeancă se implică activ în numeroase acțiuni umanitare pentru a adresa nevoile celor mai vulnerabili copii din orașul nostru. Cu un suflet mare și o inima plină de compasiune
Rocsana Contraș, femeia cu inima de aur din Cluj, nu a uitat de bunicii izolați din Apuseni și le-a făcut o bucurie.
Rocsana Contraș, cunoscută de mulți drept „femeia cu inima de aur” din Cluj, a transmis un mesaj profund și tulburător cu ocazia apropierii vârstei de 40 de ani.
Rocsana Contraș, clujeanca cu inima de aur, cunoscută pentru activitățile sale de voluntariat în Cluj și toată Apuseni, a transmis un mesaj emoționant
Sunt copii de la sat care nu ajung niciodată la un film la cinematograf, la mall. Vara trece pentru mulți dintre ei fără nicio bucurie sau distracție. Dar pentru 35 de copii dintr-un sat din județul Cluj, o seară de iunie s-a transformat într-o adevărată
Rocsana Contraș, femeia cu inima de aur din Cluj, care oferă sprijin constant celor în nevoi, a transmis un mesaj clar pentru toate gurile rele care o critică.
Cunoscută pentru implicarea ei în comunitatea din Cluj și pentru sprijinul constant acordat cauzelor sociale, Rocsana Contras face o pauză de la faptele bune și alege să își urmeze, în acest weekend, o altă mare pasiune: raliurile
Clujeanca Rocsana Contraș le-a făcut o mare bucurie copiilor din comuna Mociu. A mers acolo cu 100 de sacoșe pline cu cadouri pentru acești copii care știu prea bine ce înseamnă viața grea.
Asociația Car de Bine din Cluj, coordonată de Rocsana Contraș, a început construcția unei case pentru o familie cu trei copii care locuiește în condiții dramatice
Femeia cu suflet mare din Cluj, alături de copiii uitați: „Și cei de la sat merită o vacanță ca-n povești”. Rocsana Contraș demonstrează încă o dată că a fi om bun nu costă nimic!
În urmă cu câteva luni Rocsana Contraș a făcut public cazul Nataliei, o fetiță de doar 4 ani din localitatea clujeană Mociu, care visa să aibă propria ei cameră.
Clujeanca Rocsana Contraș și mai mulți voluntari ai asociației Car de Bine, au adus magia Paștelui în satele clujene.
Nea Filip, un bătrânel în vârstă de 82 de ani, locuiește într-o casă de pământ, pe un câmp din comuna clujeană Cămărașu.