Profesorii și elevii se vor putea bucura de o zi liberă, miercuri 5 iunie, cu ocazia Zilei Învățătorului.
În zilele noastre, pentru cei mai mulți, fericirea adevărată este tot mai greu de găsit, sau de întâlnit.
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp.
Tinerii și personalul calificat de muncă din domenii publice indispensabile precum educația sau sistemul medical se luptă zilnic să-și permită o locuință în Cluj.
Carmen Grebenișan, una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România, a făcut o nouă postare pe rețelele de socializare, referitoare la cât de bine se simte fiind total în energie feminină.
Echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a pierdut barajul pentru Europa în fața Universității Craiova, la loviturile de departajare.
Din 20 mai, părinții pot să-și înscrie copiii la creșă sau grădiniță.
Consiliul Județean Cluj a publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul având ca obiect furnizarea unui număr de 34 de microbuze electrice pentru elevii clujeni.
După ce au petrecut, au băut și au mâncat împreună, invitații unei nunți din Ardeal au ajuns la spital, tot împreună, cu toxiinfecție alimentară.
Autoritățile locale din Oradea au depus spre finanțare un proiect uriaș, Grădina Urbană Nufărul, care urmează să fie cel mai mare parc din municipiu.
Deficitul bugetar a urcat la 3,24% din Produsul Intern Brut (PIB) după primele patru luni din acest an, potrivit datelor prezentate de Ministerul Finanţelor.
La fel ca toți concetățenii mei, la început cu stupoare, apoi cu indignare, am asistat în ultimii 4-5 ani la neputința administrației publice locale în ceea ce privește proiectul de importanță strategică pentru Cluj-Napoca, respectiv ”Centura Metropolitan
Agresivitatea păsărilor crește pe zi ce trece în Cluj-Napoca.
Un conducător auto a sesizat că la marginea orașului se văd focuri care degajă un miros neplăcut.
Un accident a avut loc în urmă cu puține momente în cartierul clujean Grigorescu. Un Opel s-a răsturnat în urma impactului.Șoferul a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a răsturnat complet.
Polițiștii clujeni au anunțat în această seară că adolescenta în vărstă de 16 ani dată dispărută, după ce a plecat de acasă în 26 mai 2024, la ora 18.00 și nu a mai revenit, a fost găsită de polțiști. Din fericire, nu a fost victima niciunei infracțiuni
Florin Piersic ar putea fi externat în această săptămână.
Stațiunea balneară de la Geoagiu Băi, din județul Hunedoara, renaște an de an! Mii de turiști vin aici atrași de piscinele termale, dar și de patrimoniul istoric, priveliști splendide și zone protejate.
Bogdana, o fată de 16 ani, a dispărut ieri, pe o stradă din Cluj. Fata a plecat de pe strada Eremia Grigorescu din municipiu, iar până în prezent nu a revenit.
U Cluj a pierdut dramatic, scor 4-5 după executarea loviturilor de departajare, barajul pentru Conference League în fața Universității Craiova.
Salvamontiștii clujeni au avut un sfârșit de săptămână de foc!
Un sat din Alba, cu doar 150 de locuitori, a devenit un exemplu remarcabil de autogospodărire a unei mici comunități.
Astăzi este ultima zi în care se mai pot depune declarațiile de venit pentru anul 2023.
Luni dimineața u avut loc zeci de percheziții în toată țara la persoane bănuite de infracțiuni economico-financiare. Astfel de acțiuni au avut loc și în județul Cluj.
Pluxee România principalul partener global pentru beneficii extrasalariale şi soluții pentru creșterea implicării angajaților la locul de muncă.
Comisia Europeană a solicitat ca statele membre să suspende autorizaţiilor de vânzare pentru sute de medicamente generice testate de o societate indiană pentru mai multe laboratoare.
Un bărbat din localitatea Cămărașu a făcut prăpăd pe un drum din Cluj.
Locuitorii comunei Baciu sunt nemulțumiți de starea deplorabilă a străzilor și de modul în care se desfășoară lucrările de modernizare începute în urmă cu șapte luni. Un localnic nemulțumit a adresat o scrisoare deschisă autorităților locale,
Clujenii respectă tradițiile și la oraș!
Un fost senator se laudă că a pescuit un păstrăv de 109 centimetri.