O ursoaică cu trei pui a fost surprinsă în timp ce se plimba prin grădina zoologică din Târgu Mureș. Animalele sălbatice au rupt încuietoarea unor tomberoane, în căutarea de mâncare.
Viața la bloc nu este deloc simplă și ușoară.
Judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au admis cererea parchetului privind prelungirea arestului preventiv pentru încă 30 de zile față de Ovidiu Jidveaian. Astfel, va fi a patra lună pe care afaceristul o va petrece în spatele gratiilor.
Un clujean susține că un parc de joacă de pe strada Parâng din cartierul Mănăștur este împânzit de „capcane” pentru copii. El a relatat că micuții se pot accidenta oricând din cauza țevilor metalice și a bordurilor de beton amplasate pe sol, peste tot pri
Magistrații de la Tribunalul Cluj au dispus prelungirea măsurii arestului preventiv cu încă 30 de zile împotriva a doi cetățeni străini.
U Cluj s-a impus cu 2-0 în fața celor de la Gloria Buzău, în etapa a șaptea din Superliga României.
Trecutul este adesea atribut cu vremuri mai liniștite și simple. O imagine care surprinde astfel de momente, din anul 1972 cu Parcul Central Simion Bărnuțiu, denumire primită în anul 1989
Una dintre cele mai utilizate și folositoare componente Windows, Control Panel, urmează să fie înlocuită complet.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca anunță deschiderea sesiunii de admitere de toamnă pentru ciclul de studii universitare de licență, dedicată locurilor rămase disponibile după admiterea din iulie 2024
Rezultatele sesiunii de toamnă a Bacalaureatului de anul acesta au fost afișate azi, 26 august. Rezultatele la nivel național au fost, ca în ultimii ani, foarte slabe. Clujul este undeva la mijloc, având un procent de promovare a examenului de 29,61%.
Gloria Buzău - U Cluj are loc în această seară de la ora 19:00, în cadrul etapei a 7-a din Superligă. U" Cluj ocupă în acest moment locul 3 în clasament,
Diandra Moga, una dintre ispitele sezonului 8 din Insula Iubirii, s-a remarcat încă de la începutul emisiunii.
Ignorarea unei amenzi de circulație poate avea consecințe grave asupra situației financiare și legale a unei persoane
Codul galben de caniculă și disconfort termic accentuat s-a transformat în cod portocaliu, potrivit meteorologilor ANM.
La mijlocul lunii august a început al doilea tratament de dezinsecție în comuna Apahida.
Un băiat de 12 ani care a fost dat dispărut la Hunedoara, a fost găsit de polițiști. Ștefan plecase cu bicicleta de unul singur pentru a-și vizita bunicul.
Ministerul Educației transferă școlilor întreaga responsabilitate pentru conceperea subiectelor și corectarea lucrărilor la examenul de admitere în clasa a V-a.
Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca va vota joi, 29 august, un proiect de hotărâre ce prevede actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru bazinul de înot din cartierul Borhanci.
Clujul nu cruță pe nimeni, prețurile exagerate se practică și la evenimentele pentru copii.
Un clujean a relatat că palatele Astoria și Blau Ullmann de pe strada Horea sunt zguduite din temelii.
Un accident rutier a avut loc în comuna Căianu Mic, pe DN 16, astăzi, 26 august, în jurul orei 11:00. Din primele informații, în evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme
Muzica a răsunat pe străzile din Gherla în seara de sâmbătă spre duminică, cu ocazia sărbătorii orașului. Petrecăreții s-au întrecut în mișcări de dans. Cheful a fost ,,spart" de jandarmi după un conflict spontan.
Un accident rutier a avut loc pe strada Corneliu Coposu, în jurul orei 10:00, astăzi, 26 august. Din primele informații, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme
Ministerul Educației a aprobat structura și calendarul pentru anul școlar 2024-2025.
Un bărbat în vârstă de 48 de ani a suferit leziuni la unul dintre membrele inferioare și a fost transportat de urgență la o unitate medicală pentru îngrijiri.
Temperaturile ridicate vor continua în județul Cluj și astăzi, 26 august. Meteorologii ANM au emis un nou cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat.
Tragedie în Constanța. Un copil de 11 ani s-a înecat în mare, duminică, după ce a dispărut de pe o plajă din zona municipiului.
Controversa urmelor albe de pe cerul senin a reapărut la Cluj.
Toamna aceasta aduce un val de prosperitate pentru trei zodii care nu vor mai trebui să-și facă griji legate de bani.
Antoniu, fiul îndrăgitului artist clujean Aurel Tămaș, calcă pe urmele tatălui său.