CFR Cluj urmează să întâlnească formația UTA Arad, în cadrul unui meci din etapa 11, din Liga 1, mâine, 28 septembrie, de la ora 19:00. Meciul se va disputa pe ,,Stadionul Dr. Constantin Rădulescu”.
Experții de la Institutul Naţional de Sănătate Publică informează că, până acum, au fost confirmate 65 de cazuri de infectare cu virusul West Nile în România, înclusiv în Cluj.
Doi oameni de afaceri din Mureș au dezvoltat o schemă rapidă de îmbogățire, însă au ajuns în atenția polițiștilor.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodarire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare Cod Galben de inundații pe mai multe râuri din țară, inclusiv din județul Cluj.
Înscrierile în programul Casa Verde Fotovoltaice 2024 au început vineri de la ora 10:00, cu regiunea nord-vest. La nici 5 minute de la deschidere, fondurile alocate pentru această regiune au fost epuizate.
O ardeleancă de 62 de ani a avut parte de o călătorie de coșmar, după ce s-a urcat într-o mașină de ocazie.
O persoană a fost prinsă sub un copac, în comuna Poieni, Tranișu, în jurul orei 13:38. Echipajele de intervenție încearcă să ajungă în aceste momente
Sighișoara este fără îndoială unul dintre cele mai fascinante orașe din România.
Ionko Istvan-Petike este un politician din comuna Cetatea de Baltă, județul Alba, care a candidat la Consiliul Local, din partea PNL. Asul său din mânecă este că arată precum președintele României, Klaus Iohannis, când acesta era tânăr.
Un român din Iași a sunat la 112 de 15.103 ori, de la începutul anului. Reprezentanții STS spun că individul apela serviciile de urgență de aproximativ 62 de ori pe zi, de cele mai multe ori folosind limbaj neadecvat cu operatorii. Acesta suna de pe o car
Numărul cazurilor de infecție cu West Nile a crescut. Din 3 iunie și până în 12 septembrie au fost înregistrate 54 de cazuri de infecție în România. Dintre acestea 48 cazuri confirmate sunt confirmate și 6 sunt cazuri probabile.
La mai puțin de 20 de kilometri de Deva, înspre nord, drumul județean 706A ne introduce în ascunzișurile fascinante ale Munților Metaliferi.
O bătaie generală între mai multe persoane a avut loc în centrul municipiului Reghin. A fost nevoie de intervenția trupelor speciale ale Poliţiei pentru a opri scandalul în care au fost implicate șapte persoane.
Un bărbat de 31 de ani din Mureș și-a amenințat fosta parteneră de viață că va ucide copilul pe care îl au împreună și se va sinucide dacă femeia nu împăcă cu el.
Criza de medici din România se adâncește pe zi ce trece, fiind alimentată de o serie de factori precum distribuția inegală a personalului, emigrarea masivă a medicilor și blocarea angajărilor în sistemul de sănătate.
Luna trecută, premierul Marcel Ciolacu și prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, au căzut de acord cu privire la realizarea unui tren de mare viteză între București și Budapesta. Clujul este una dintre stațiile propuse de experții de la Ministerul Transpo
Un bărbat a pus la cale o înșelătorie, prin care a crezut că se va alege cu un telefon de ultimă generație. A încercat să păcălească curierul printr-o metodă ,,foarte creativă"
Parcările nesimțite și tupeiste sunt la ordinea zilei în județul Cluj. Un astfel de caz s-a întâmplat și într-o parcare din oraș, unde un șofer cu numere de Mureș nu s-a chinuit foarte tare să își parcheze mașina.
O femeie din municipiul Reghin, care a abandonat o pisică cu patru pui, a fost amendată cu 12.000 de lei, au anunţat, miercuri, polițiștii.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a retras de pe piață, din magazinele din mai multe județe, produsul Salicil.
O ursoaică cu trei pui a fost surprinsă în timp ce se plimba prin grădina zoologică din Târgu Mureș. Animalele sălbatice au rupt încuietoarea unor tomberoane, în căutarea de mâncare.
Candidații care au susținut examen de admitere la Facultatea de Medicină din cadrul UMF Cluj și care nu au reușit să obțină un loc, au o nouă șansă în 13 septembrie 2024 la o facultate care organizează pentru prima dată examen de admitere la medicină.
Mai mulți șoferi au fost prinși beți pe străzile Clujului. Unii n-aveau nici permis sau se aflau și sub influența stupefiantelor.
Rezultatele sesiunii de toamnă a Bacalaureatului de anul acesta au fost afișate azi, 26 august. Rezultatele la nivel național au fost, ca în ultimii ani, foarte slabe. Clujul este undeva la mijloc, având un procent de promovare a examenului de 29,61%.
ACS Târgu Mureș a obținut semnătura protarului Patrik Kis, care pleacă de la Universitatea Cluj sub formă de împrumut.
Captură impresionantă pe râul Mureș!
Un biciclist de 45 de ani a murit vineri, 23 august, în urma unui accident rutier petrecut pe Transfăgărășan.
Cazurile de infecție cu virusul West Nile au crescut în România! Dintre cele 20 de persoane confirmate, unul dintre cazuri a avut expunerea la Cluj.
Omul de afaceri clujean, Adrian Marțian, fost patron la UTA Arad, în intervalul 2013-2015, a renunțat la viața de lux și s-a mutat într-o rulotă, lângă Deva.
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca a publicat lista locurilor disponibile pentru sesiunea de admitere din septembrie 2024 la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației.