Dacă ai un apartament în Mărăști sau Mănăștur, atunci vei atrage cu siguranță un număr considerabil de potențiali chiriași.
Garsonierele și apartamentele cu 2 camere din Cluj-Napoca se închiriază, la ora actuală, cu prețuri mai mari decât în Capitală.
Clujenii se plâng că boxele amplasate în stațiile CTP din Mărăști le deranjează liniștea încă de la primele ore ale dimineții, și în weekend. Aceștia susțin că zgomotul care vine de la la reclamele difuzate din stația Crinului este îngrozitor, iar aceștia
Cele mai importante proiecte pentru zona metropolitană, care pot descongestiona masiv traficul și care vor crește calitatea vieții sunt: tren metropolitan, culoar Someș, culoar de mobilitate NORD.
Cea mai longevivă inițiativă de donare de sânge din România, BLOOD NETWORK, a ajuns în acest an la a 10-a ediție. Peste 60.000 de vieți au fost salvate cu ajutorul a peste 18.000 de donatori din întreaga țară.
Alergiile reprezintă una dintre provocările secolului în care trăim.
În anul 2020 a fost inaugurată la Cluj prima stradă smart din România, în cartierul Mărăști. Renovarea a costat aproape 6.000.000 de lei, iar pe strada Molnar Piuariu au apărut locuri pentru încărcarea bicicletelor, trotinetelor și mașinilor electrice.
În fiecare vară, pe lângă căldura insuportabilă creată din lipsa spațiilor verzi, clujenii trebuie să se mai confrunte cu o problemă, și anume invazia de musculițe/insecte.
Inundațiile de sub podul din Mărăști, unde mașinile rămân blocate, transformate de un clujean în pistă de skateboarding: „Când Clujul îți dă bălți, fă surfing pe ele!”
Solicitare pentru degajarea unei mașini surprinse de apă sub podul de la intersecția străzilor Ialomiței cu Traian Vuia. În sprijin au fost solicitate autoturisme 4x4 de la asociația Cert Transilvania
Construcția unui bloc cu 5 etaje la câțiva metri de Canalul Morii , l-a determinat pe fondatorul Asociației pentru protecția urbanistică a Clujului, Levente Elek, să reacționeze
Un chiriaș dintr-un bloc din cartierul Mărăști, zona Expo Transilvania, se confruntă cu o problemă gravă, clădirea în care stă este invadată de gândaci.
Un clujean reclamă că pe strada Gorunului din Mărăști e haos total.
Într-o lume tot mai grăbită, gesturile artistice încă își găsesc locul în inimile oamenilor. Recent, un tânăr a fost surprins aducând un strop de magie pe străzile din cartierul Mărăști.
Odată cu venirea căldurii a reînceput conflictul anual între clujeni și muzicanții stradali.
O clujeancă care locuiește în Mărăști reclamă că nu se mai simte în siguranță din cauza unui grup de indivizi care locuiesc în apropierea parcului Farmec,
Un bărbat din Hunedoara a fost depistat în trafic de către polițiștii clujeni în timp ce se afla în calitate de pasager al unui taxi, rezultând că acesta este persoana bănuită de săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat.
Un clujean atrage atenția asupra degradării la care a ajuns spațiul de sub podul din Mărăști si face o comparație cu modul impecabil în care arată un spațiu privat aflat exact peste drum.
După ce primarul Emil Boc a declarat public că nu este nicio diferență între infrastructura din Cluj și cea din marile orașe europene, clujenii arată și ei, la fiecare ploaie, că orașul seamănă mai mult cu Veneția.
Clubul de Cicloturism Napoca (CCN), organizează în data de 3 iunie 2024 cea de-a 171 ediție lunară a Marșului Bicicliștilor Clujeni (MBC171), cu plecare la ora 18:00 din Piața Unirii.
Doi șoferi ar trebui să rămână fără permis după ce au fost surprinși trecând pe lângă tramvaiul oprit în stația din zona Sălii Sporturilor din Cluj-Napoca, din care călătorii se pregăteau să coboare.
Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca a decis prelungirea programului de transport, în perioada 30 mai – 2 iunie 2024 , cu ocazia desfășurării Zilelor Clujului.
Locuitorii din cartierul Mărăști susțin că le e frică să mai iasă cu copiii în spațiile verzi din cartier din cauza unei familii care a pus stăpânire pur și simplu pe locul de joacă de pe Aurel Vlaicu.
Un șofer cu numere de București a reușit „parcarea zilei” la Cluj, lăsându-și mașina chiar în mijlocul trotuarului. Pietonii fiind nevoiți să meargă pe carosabil.
În Cluj-Napoca, chiar și o simplă plimbare pe străzile orașului poate deveni o adevărată aventură lingvistică. Cu nume care te fac să zâmbești și să te gândești la cele mai neașteptate lucruri, străzile orașului nostru se remarcă printr-o creativitate deb
Sabin Sărmaș, candidat independent la Primăria Cluj-Napoca, propune un proiect amplu pentru rezolvarea crizei parcărilor din cartierele orașului, prin construirea într-o primă fază a unei rețele de 20 parkinguri acoperite de spații verzi.
În plină campanie electorală, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe a semnat, marţi, autorizaţia de construire pentru trenul metropolitan, magistrală de peste 23 de kilometri, cu 19 staţii
Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță prelungirea liniei de autobuz 34 începând de joi, 23 mai 2024.
Studium Green, primul dezvoltator de clădiri verzi din Transilvania, promovează un stil de viață echilibrat prin crearea unor spații sustenabile, unde clujenii pot să-și petreacă timpul într-un mod sănătos.
Locuitorii cartierului Între Lacuri din Cluj-Napoca au cerut Companiei de Transport Public încă din anul 2022 o linie de autobuz care să facă legătura între cartierul Între Lacuri și cartierul Gheorgheni.