Transferul lui Meriton Korenica, unul dintre cei mai importanți jucători ai CFR-ului din ultimele sezoane, a intrat într-o zonă de incertitudine, după ce oficialii clubului din Gruia au infirmat mutarea iminentă la DC United, echipa din MLS unde recent a
Ciprian Deac (39 ani), mijlocașul emblematic al CFR Cluj, a ieșit la lumină pentru a clarifica situația care a stârnit controverse în presa sportivă. În ultimele zile au circulat informații potrivit cărora un copil ar fi fost inclus în cantonamentul echip
Excluderea lui Ciprian Deac din cantonamentul CFR Cluj a produs un adevărat șoc în Gruia și a deschis un capitol extrem de delicat în relația dintre club și unul dintre cei mai emblematici jucători ai săi. Decizia antrenorului Daniel Pancu de a nu-l inclu
CFR Cluj traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani, nu doar din punct de vedere sportiv, ci mai ales financiar. Clubul din Gruia se confruntă cu riscul depunctării în campionat, ca urmare a neachitării ultimei tranșe din transferul
După perioada de glorie 2017–2022, CFR Cluj traversează o criză și riscă să rateze play-off-ul. Iuliu Mureșan recunoaște că viitorul echipei depinde de stabilitatea financiară și sprijinul patronului Ioan Varga
Louis Munteanu a ajuns în Statele Unite și este aproape de a semna cu D.C. United. Transferul se ridică la 7 milioane de dolari, cu bonusuri posibile de până la 8,5 milioane de euro
Kurt Zouma părăsește CFR Cluj după doar câteva luni, din cauza accidentărilor și a salariului ridicat. Fundașul francez nu s-a impus ca titular, iar clubul din Gruia a decis despărțirea pe cale amiabilă
Echipa de fotbal CFR Cluj se reunește sâmbătă, 3 ianuarie, la Cluj-Napoca, urmând ca duminică să plece în cantonamentul de iarnă din Spania. Formația din Gruia se va pregăti până pe 14 ianuarie la Oliva Nova, o destinație deja tradițională pentru clubul c
CFR Cluj se află sub presiune maximă înainte de termenul-limită impus de UEFA. Clubul din Gruia are timp până pe 15 ianuarie să achite datoriile și să obțină licența pentru cupele europene. Transferul lui Louis Munteanu aduce bani importanți
Transferul anunțat în exclusivitate de ProSport încă din luna noiembrie a anului trecut revine acum în prim-plan. Este vorba despre plecarea mijlocașului ofensiv Meriton Korenica, unul dintre cei mai constanți jucători ai CFR-ului din ultimele sezoane. Du
CFR Cluj a făcut mutarea care marchează începutul unei noi etape după plecarea lui Louis Munteanu. Atacantul de 23 de ani va semna cu DC United, într-o tranzacție record pentru Superliga României. Ardelenii vor încasa șapte milioane de dolari pentru 65% d
Legea Novak, care impune ca toate cluburile din România să folosească cel puțin 40% jucători români la meciurile organizate pe teren propriu, a fost adoptată recent de Camera Deputaților și urmează să fie promulgată de președintele Nicușor Dan. Fostul min
Louis Munteanu a revenit rapid în atenția publicului, la doar două zile după controversa care a zguduit suflarea „vișinie”.
FR Cluj a apăsat butonul de RESET! Primul transfer al iernii este un atacant de 18 ani care a jucat în cel mai puternic campionat din Europa
Iuliu Mureșan, președintele CFR Cluj, mesaj clar pentru Louis Munteanu, după ce fotbalistul a purtat tricoul celor de la FCSB: „S-a încheiat”
Louis Munteanu, atacantul de 23 de ani de la CFR Cluj, ar putea ajunge la Celtic Glasgow în această iarnă. Olympique Lyon pierde teren în cursa pentru semnătura românului, după ce a adus recent pe Endrick
Veste neașteptată la CFR Cluj! Deși este cel mai curtat jucător din Superliga, Louis Munteanu nu are, momentan, nicio ofertă concretă. Iuliu Mureșan vorbește despre transferuri, plecări și limitele impuse în această iarnă
Lindon Emerllahu, mijlocașul kosovar de 23 de ani dorit recent și de FCSB, a luat o decizie surprinzătoare și va continua cariera în Ucraina, la Polissya Zhytomyr, echipă de primă ligă. Transferul a fost confirmat de președintele lui CFR Cluj, Iuliu Mureș
Kurt Zouma, fotbalistul cu CV impresionant, a dezamăgit la CFR Cluj din cauza problemelor medicale. Președintele clubului așteaptă meciul cu FC Botoșani pentru a decide viitorul francezului
Controversata modificare a Legii Sportului, cunoscută în spațiul public drept „Legea Novak”, a intrat oficial sub lupa Curții Constituționale, după ce președintele României, Nicușor Dan, a decis să o conteste înainte de promulgare. Gestul șefului statului
Louis Munteanu, tot mai aproape de plecare! O echipă de tradiție din Europa oferă 8 milioane de euro pentru tânărul fotbalist
CFR Cluj anunță schimbări majore în politica de transferuri după situațiile complicate ale lui Kurt Zouma și Julio Baptista. Conducerea recunoaște problemele medicale repetate și imaginea afectată a clubului în presa internațională
Gabi Munteanu, tatăl atacantului Louis Munteanu, a intervenit în scandalul iscat în ultimele zile la CFR Cluj și a oferit o serie de clarificări privind tensiunile dintre fiul său și conducerea clubului din Gruia.
Adevărul nespus despre debutul lui Iuliu Mureșan în fotbal! Cine l-a convins să lase halatul pentru fotbal: „Viața mea a fost plină de surprize”
Iuliu Mureșan explică haosul de la CFR Cluj, în legătură cu Louis Munteanu: „Relația cu el a fost gestionată greșit”
Iuliu Mureșan trage semnalul de alarmă la CFR Cluj: „Situația este mult mai complicată decât credeam”
Louis Munteanu, atacantul de 23 de ani de la CFR Cluj, este dorit de Olympique Lyon, însă spaniolii susțin că numele său este folosit pentru a pune presiune pe Real Madrid
Louis Munteanu, rămas în „blocaj”! Zvonurile de transfer i-au afectat forma la CFR Cluj. Iuliu Mureșan: „Nu am întâlnit niciodată așa ceva”
CFR Cluj se „scufundă” în clasament! Iuliu Mureșan, președintele echipei din Gruia, trage un semnal de alarmă: „Atmosfera e acum destul de încărcată”
CFR Cluj ar putea realiza în această iarnă unul dintre cele mai importante transferuri din ultimii ani, un transfer care ar ajuta clubul să depășească problemele financiare tot mai apăsătoare. Dacă interesul americanilor de la DC United pentru Louis Munte