Radu Constantea vs. Iuliu Mureșan! Războiul președinților după modificarea derby-ului U Cluj – CFR Cluj: „Suntem mulțumiți / Noi am fost sacrificați”


Reprogramarea derby-ului dintre U Cluj și CFR Cluj a stârnit reacții puternice din partea conducătorilor celor două cluburi. După ce Liga Profesionistă de Fotbal a decis mutarea partidei, președinții celor două echipe au avut poziții diferite față de această decizie.

Partida dintre cele două rivale din Cluj-Napoca, programată inițial pentru duminică seara, 15 martie 2026, a fost mutată pentru luni, 16 martie 2026, la aceeași oră, după ce autoritățile au cerut schimbarea datei din cauza evenimentelor organizate cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.

Președintele U Cluj, Radu Constantea, a declarat că decizia de reprogramare este una bună și că echipa sa nu are probleme cu noul program.

„Suntem mulțumiți de această programare pentru ziua de luni. Ieri (n.red marți), la un moment dat, fusesem programați pentru duminică, 15 martie, ceea ce nu era OK. În aceeași zi este și ziua maghiarilor de pretutindeni.

Și am transmis la LPF că autoritățile din Cluj, precum cele din Transilvania, sunt ocupate cu organizările pentru acest eveniment. Ori un meci între U și CFR necesită o organizare exemplară. Acum, dacă e luni, este bine", a spus Constantea, scrie fanatik.ro. 

De cealaltă parte, președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a criticat schimbarea programului și susține că echipa sa este dezavantajată de această modificare.

„Nu suntem mulțumiți (de programare) și vă explic de ce.  (...) S-a aprobat un program, s-a schimbat (la LPF). În parcul central din Cluj-Napoca duminică, de la ora 19:30, se organizează ceva marș sau o chestie culturală a maghiarilor. OK, s-a spus că Jandarmeria trebuie să fie vigilentă pentru acel eveniment, să nu se mai joace Derby de Cluj duminică, să fie programat luni.

Bun. Am cerut atunci să jucăm a doua etapă din play-off sâmbătă, nu vineri. Ni s-a transmis că nu se poate. Aceasta fiindcă sâmbătă la ora 12:00, domnul Mircea Lucescu vrea să aibă toți jucătorii convocați în cantonamentul de la Mogoșoaia, pentru a pregăti barajul cu Turcia. Noi am fost sacrificați! Din nou. Asta e, am acceptat, nu aveam ce face oricum”, a transmis președintele CFR Cluj. 


Comentarii Facebook