Potrivit celor mai recente informații, CFR Cluj are mari probleme cu banii, la fel ca patronul Ioan Varga, astfel că insolvența pare inevitabilă. Interziși la transferuri după ce au ratat să plătească 400.000 de euro celor de la Fiorentina pentru transfer
Aly Abeid, fundașul defensiv al CFR Cluj, a fost convocat la naționala Mauritaniei pentru meciurile din preliminariile Campionatului Mondial împotriva Sudanului și Senegalului. Clubul îi urează mult succes
CFR Cluj visează transferul secolului în SuperLiga! Hakim Ziyech, fost star Chelsea și Ajax, ar putea ajunge la Gruia. Luni aflăm decizia lui, iar Neluțu Varga e comparat cu Berlusconi al României
Surpriză din partea echipei CFR Cluj de Ziua Educației! Feroviarii au făcut anunțul pentru toți elevii
Universitatea Cluj trece printr-un moment dificil în actuala ediție de SuperLigă, deși în sezonul precedent reușea o performanță notabilă: calificarea în preliminariile Conference League, în urma unui parcurs solid în play-off. Așteptările ridicate au pus
CFR Cluj se află pe marginea prăpastiei, având în vedere că ocupă doar locul 13 în Superliga, cu 9 puncte după primele 11 etape și a ratat calificarea în cupele europene.
Neluțu Varga are cuvinte de lauda la adresa tânărului jucător de la CFR Cluj, Biliboc.
Neluțu Varga pregătește încă un transfer de senzație la CFR Cluj. Fotbalistul care urmează să ajungă în Gruia a jucat la Chelsea și Ajax
Emil Boc a asistat, ca de fiecare dată, la meciul dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj, terminat la egalitate, scor 2-2. Le-a transmis celor de la CFR Cluj că-i „respectă” și a „observat” spectacolul fotbalistic de pe Cluj Arena.
CFR Cluj, mesaj categoric pentru suporterii feroviarilor, înaintea duelului cu U Cluj: „Facem apel la calm, la responsabilitate”
Neluțu Varga spune adevărul despre transferul lui Louis Munteanu
CFR Cluj, pe marginea prăpastiei! Un oficial al clubului rupe tăcerea: „Suntem în mare pericol”
Un nou scandal lovește fotbalul românesc chiar înaintea derby-ului Clujului. CFR Cluj, vicecampioana României și una dintre cele mai puternice echipe din Superliga, a primit interdicție la transferuri din partea FIFA. Decizia, venită pe 19 septembrie, est
Program incendiar în etapa a 13-a! „U” joacă acasă, CFR se bate la Ploiești. Sunt așteptate dueluri fierbinți în Superligă
„Perla” de la CFR Cluj prin care Neluțu Varga vrea să dea lovitura pe piața transferurilor în viitor
Marius Șumudică l-a criticat în termeni duri pe antrenorul echipei clujene, CFR Cluj, Andrea Mandorlini, după rezultatele dezastruoase de la începutul campionatului.
Neluțu Varga, cuvinte de laudă la adresa a doi jucători de la CFR Cluj: „Valoarea lor e incontestabilă”
Președintele echipei CFR Cluj, încrezător că echipa din Gruia va reveni pe podium până la finalul campionatului: „E nevoie de timp”
„U” Cluj sună mobilizarea pentru marele derby cu CFR Cluj: „Trecem împreună peste momentele grele și rămânem uniți pentru Simbol”
Căpitanul echipei CFR Cluj rupe tăcerea! Ce ar putea readuce încrederea în cadrul lotului: „Ne lipsește o victorie pentru a câștiga un pic de moral”
CFR Cluj e mai aproape de retrogradare decât de play-off, însă patronul Neluțu Varga pare să-l susțină în continuare pe Andrea Mandorlini. Italianul a revenit pe banca „feroviarilor” după demisia lui Dan Petrescu, însă nu a reușit să redreseze o corabie c
CFR Cluj, iubită până la capăt! Suporterii rămân alături de echipă la bine și la greu: „E o mândrie” FOTO
Magnatul din Gruia a declarat că nu are nicio legătură cu presupusele împrumuturi și că nu se simte vizat de scenariile lansate online. Mai mult, Varga a subliniat că a primit chiar și un sfat de la Gigi Becali, care i-a recomandat să se ferească de Rizea
În urmă cu mulți ani, Arpad Paszkany reușea să aducă stadionul din Gruia la un alt nivel după o înțelegere cu Compania Națională CFR SA. În acel moment, CFR Cluj concesiona terenul pe care se află stadionul plătind 20% din venitul brut realizat.
Fanii CFR Cluj s-au săturat de transferurile inutile făcute de Varga. Ultimul fotbalist ajuns în Gruia, luat în vizor: „Alt expirat și accidentat”
Probleme la CFR Cluj! Un fost antrenor al „feroviarilor” îl face praf pe Mandorlini: „Domnul nu are nicio treabă cu antrenatul”
Adrian Mutu, fostul antrenor de la CFR Cluj, îngrijorat de situația „feroviarilor”: „Ar fi un dezastru mondial să nu fie în play-off”
CFR Cluj l-a transferat pe brazilianul Mateus Peloggia, mijlocaș defensiv de 22 de ani, venit de la academiile Botafogo și Taubate. Tânărul fotbalist se alătură unei serii de achiziții importante, printre care Kurt Zouma, Marcus Coco și Islam Slimani
Un fost jucător de la CFR Cluj, bun de plată! A fost executat silit de către ANAF. Cât va trebui să plătească fostul fotbalist
CFR Cluj trece prin momente tensionate! Fanii îi cer demisia lui Andrea Mandorlini: „Avem nevoie de antrenor, nu de acest monument de incompetență”